În următoarele şase luni, România va exporta aproximativ 800.000 de ovine în Iran, după ce această ţară a simplificat condiţiile sanitare de import din statele membre ale Uniunii Europene.
Oierii trebuie să acopere şi cererea internă, astfel că ar putea scumpi carnea.
„Să fie un preţ corect, pentru că şi pe noi ne costă. Ca să faci un kilogram de carne de miel în viu cel puţin mă costă 7-8 lei pe kilogram”, a declarat pentru Pro TV fermierul Sandu Năstase, din judeţul Olt.
El creşte miei din rasa ţurcană şi s-ar bucura să existe un centru de recoltare care să-l ajute să-şi vândă oile.
În funcţie de cerere, preţul poate ajunge la 15-16 lei kilogramul la carcasă şi 10-11 lei în viu.