La sediul ISTIS din Bucureşti s-a întrunit comisia de înregistrare a soiurilor de plante agricole şi horticole.
Aceasta a fost formată din reprezentanţi din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ai Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor şi profesori universitari din cadrul USAMV Bucureşti.
Soiurile propuse comisiei pentru înregistrare şi-au încheiat ciclul experimental în anul 2018 şi corespund criteriilor stabilite de legislaţia în vigoare, sunt distincte, uniforme şi stabile, iar soiurile din speciile de culturi de câmp posedă valoare agronomică şi de utilizare satisfăcătoare.
Câteva dintre noile soiuri au fost testate pentru rezistenţa la boli prin infecţii artificiale (lucerna, de exemplu) sau pentru rezistenţa la lupoaie la floarea-soarelui, stabilită în câmpul experimental static al ISTIS.
La solicitarea aplicanţilor s-a verificat rezistenţa la tratamentele cu erbicide pe bază de imidazolinone, cycloxydim şi erbicidele sulfonilureice.
Discuţiile în cadrul şedinţei s-au derulat pe baza documentaţiei tehnice realizate de către ISTIS.
Materialul a fost transmis membrilor comisiei înaintea reuniunii, pentru consultare.
Comisia a propus pentru înscriere în catalogul oficial a unui număr de 198 de soiuri noi, din care 142 soiuri din specii de culturi de câmp, 34 de soiuri de legume, 17 soiuri de pomi şi arbuşti fructiferi, un soi de viţă de vie şi patru soiuri de plante ornamentale.
Propunerile comisiei au fost aprobate de către ministrul Petre Daea.
În ultimii ani, în perioada de testare, la soiurile candidate s-a urmărit influenţa schimbărilor climatice asupra rezultatelor de producţie şi a însuşirilor fiziologice, în vederea promovării unor soiuri cu mare adaptabilitate la condiţiile de mediu existente.