Peste 80 de tone de legume şi fructe importate din Polonia, Grecia, Ungaria, Spania, China şi Serbia au fost distruse în cadrul operaţiunii „Demetra”, informează ANSVSA.
Au fost verificate 430 de maşini şi trei depozite, fiind aplicate 31 de sancţiuni în valoare totală de 602.200 de lei.
Începând cu data de 11 aprilie, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a demarat o serie de controale la nivel naţional pentru depistarea reziduurilor de pesticide din legumele şi fructele provenite atât din comerţul intracomunitar, cât şi din import. Acţiunea este parte a operaţiunii de control Demetra, aflată sub coordonarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Inspectorii sanitari-veterinari au verificat pe palierul lor de competenţă toate mijloacele de transport sigilate de către inspectorii ANAF. Până la această dată au fost controlate 430 de mijloace auto destinate transportului de legume-fructe şi 3 depozite. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicare 31 de sancţiuni în valoare totală de 602.200 de lei.
ANSVSA
Mai exact, au fost distruse 81,35 tone de legume şi fructe, după cum urmează:
- 200 de kg de usturoi din China;
- 1,82 tone de ciuperci din Polonia;
- 23 de tone de ceapă uscată din Polonia;
- 23,04 tone de mere din Polonia;
- 6,45 tone de cartofi din Polonia;
- 6,78 tone de roşii din Spania;
- 2,2 tone de vinete din Spania;
- 7,8 tone ardei gras din Spania;
- 10 tone de morcovi din Ungaria şi Serbia;
- 60 de kilograme de roşii din Grecia.
Dintre neconformităţile sancţionate, ANSVSA menţionează:
- lipsa documentelor sanitare veterinare;
- igienă necorespunzătoare;
- lotizare necorespunzătoare (depăşirea capacităţii de depozitare);
- mijloace de transport necorespunzătoare;
- lipsa elementelor de identificare (etichetare necorespunzătoare);
- lipsa autorizaţiei de fucţionare a depozitului de destinaţie.