De luni până ieri, oraşul Craiova, precum şi localităţile Segarcea şi Cezieni au fost gazdele reuniunii informale a şefilor serviciilor fitosanitare din statele membre ale Uniunii Europene (COPHs), organizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară.
Agenda reuniunii a cuprins subiecte importante pentru sectorul fitosanitar european precum:
- Anul Internaţional al Sănătăţii Plantelor 2020;
- raportul celei de-a 14-a reuniuni a Comisiei pentru Măsuri Fitosanitare care a avut loc la Roma în luna aprilie;
- stadiul legislaţiei terţiare pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind Sănătatea Plantelor (UE) nr. 2031/2016 şi Regulamentul Controale Oficiale (UE) nr. 625/2017.
Daniel Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a avut cuvântul de deschidere al acestei reuniuni şi a transmis delegaţilor statelor membre că este importantă consolidarea capacităţii administrative a autorităţilor naţionale competente pentru implementarea celor două regulamente europene care fac parte din pachetul intitulat „O reglementare mai inteligentă pentru o hrană mai sigură”.
De asemenea, secretarul de stat a subliniat că 2020, Anul Internaţional al Sănătăţii Plantelor, este un an deosebit de important pentru acest sector din perspectiva activităţilor care vor avea loc pentru creşterea gradului de conştientizare a importanţei sănătăţii plantelor.
Dacă vom reuşi să atingem obiectivele propuse şi discutate pe parcursul acestui an vom putea asigura simultan o hrană mai sigură, un mediu mai sănătos şi o sănătate umană mai bună.
Daniel Botănoiu
Conform programului de lucru, au fost organizate două vizite în teren.
Prima deplasare s-a efectuat în localitatea Segarcea (judeţul Dolj), unde delegaţilor li s-a oferit posibilitatea să observe procesul de vinificaţie din podgoria Domeniul Coroanei şi să viziteze vinoteca în care sunt păstrate vinuri foarte vechi chiar din perioada monarhiei.
În localitatea Cezieni (judeţul Olt), la pepiniera dendrologică şi silvică „Elias Bondrea”, unde a fost organizată ce-a de-a doua vizită, s-au evidenţiat programele de monitorizare a organismelor dăunătoare plantelor, precum şi procedura de inspecţie în vederea emiterii paşaportului fitosanitar la speciile de plante reglementate conform legislaţiei.
Reuniunea a făcut parte din întâlnirile programate să aibă loc pe perioada exercitării de România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019.