Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca a anunţat astăzi că va decerna titlul de Doctor Honoris Causa lui Gérard Larcher, preşedintele Senatului Franţei.
Ceremonia va avea loc în data de 12 iunie la Ambasada României de la Paris, cu începere de la ora locală 17.
Distincţia va fi acordată la propunerea rectorului universităţii clujene, prof. dr. Cornel Cătoi, căruia i se alătură membrii Consiliului de Administraţie al USAMV Cluj-Napoca.
Din delegaţia care va fi prezentă în capitala Franţei vor face parte şi membri ai mediului academic şi de business din România şi Franţa.
Gérard Larcher este medic veterinar, diplomat al prestigioasei instituţii de învăţământ superior şi de cercetare „Ecole Nationale Vétérinaire de Lyon” (din 1973) şi a activat timp de 14 ani ca medic veterinar specialist în domeniul cabalinelor, atingând performanţe deosebite la concursuri de sărituri peste obstacole, în special în anul 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, când a obţinut medalia de aur alături de echipa ecvestră a ţării sale.