Comisia Europeană a alocat zece miliarde de euro pentru bioeconomie şi dezvoltarea resurselor naturale pentru perioada 2021 – 2027, a declarat, astăzi, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, în conferinţa organizată la finalul reuniunii informale a miniştrilor agriculturii din statele UE, care a avut ca temă principală „Cercetarea în Agricultură şi Bioeconomie – Crearea de sinergii”.
Comisia Europeană a alocat zece miliarde de euro în propunerea cadrului financiar multianual pe agricultură pentru perioada 2021 – 2027 pentru bioeconomie şi dezvoltarea resurselor naturale. Deci, e normal să ne punem banii în sprijinul a ceea ce spunem că vrem să facem, tocmai ca să putem să aplicăm această strategie a bioeconomiei. Aş vrea ca Politica Agricolă Comună (PAC) să îşi joace pe deplin rolul în dezvoltarea bioeconomiei. Acum s-au pus bazele, iar noul Parlament şi noua Comisie vor putea să facă alţi paşi pe această cale. Urmează preşedinţia finlandeză, care va prelua ceea ce s-a făcut în timpul preşedinţiei române şi vor veni cu următoarele măsuri practice, cu programele care să permită implementarea politicilor pe care le-am elaborat.
Phil Hogan
El a precizat că inovarea este esenţială pentru pregătirea agriculturii pentru viitor, dar şi pentru a asigura oportunităţile în acest sens.
Avem mari oportunităţi pentru creşterea şi ocuparea forţei de muncă în mediul rural. Până în 2030, putem să creăm un milion de locuri de muncă în agricultură, însă agricultura trebuie să fie în centrul politicilor noastre. Trebuie să joace un rol important în crearea şi reţinerea în mediul rural a locurilor de muncă şi în ultimii ani am subliniat acest lucru începând cu declaraţia din 2016 unde am stabilit principiile temei pe care o discutăm astăzi.
Phil Hogan
Comisarul european a susţinut că îi este „recunoscător preşedinţiei României şi ministrului Agriculturii personal” pentru atenţia pe care o acordă bioeconomiei şi pentru modul în care România poate contribui la dezvoltarea agriculturii în Europa.
La rândul său, vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, Paolo de Castro, şi-a început discursul în conferinţă prin a-i mulţumi ministrului Daea pentru „excelenta organizare” a Consiliului informal de la Bucureşti.
Parlamentul European tocmai a fost reales, iar până la începutul lunii iulie va încerca să constituie noile comisii şi Comisia de agricultură. Se lucrează la acest lucru. Aş vrea să subliniez şi eu că este nevoie de cercetare şi inovare. Susţinem ferm propunerea comisarului Hogan de a se creşte şi bugetul pentru cercetare. Nu putem face faţă provocărilor viitorului decât cu mai multă inovare. În intervenţia mea din Consiliu am vorbit despre un alt aspect al cercetării: noile tehnici de cultivare şi de creştere a animalelor, respectiv aspectul genetic. În acest sector, agricultura trebuie să dispună de mai multe instrumente pentru a gestiona schimbarea climatică şi pentru a gestiona alte riscuri, de aceea inovarea este foarte importantă. Deci, facem eforturi în acest sens.
Paolo de Castro
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a prezidat astăzi reuniunea informală a miniştrilor agriculturii şi pescuitului din statele membre ale Uniunii Europene, eveniment organizat la Palatul Parlamentului din Bucureşti.
Preşedinţia română a identificat bioeconomia drept una dintre priorităţile sale şi, în acest sens, a organizat deja Conferinţa la nivel înalt privind „Cercetarea şi inovarea în agricultură – o bază pentru dezvoltarea agriculturii europene, a zonelor rurale şi a bioeconomiei”, care a avut loc la Bucureşti, pe data de 5 aprilie 2019.
Bioeconomia acoperă toate sectoarele şi sistemele care se bazează pe resurse biologice. Acesta este unul dintre cele mai mari şi mai importante sectoare ale UE, care include agricultura, silvicultura, pescuitul, alimentele, bioenergia şi bioprodusele, cu o cifră de afaceri anuală de aproximativ două miliarde de euro şi în care muncesc aproximativ 18 milioane de persoane. De asemenea, acesta este un domeniu esenţial pentru stimularea creşterii în zonele rurale şi de coastă.
UE finanţează deja cercetarea, demonstrarea şi punerea în aplicare a unor soluţii durabile, bazate pe incluziune şi circulare, inclusiv cu 3,85 miliarde de euro alocate în cadrul actualului program de finanţare al UE, Orizont 2020.
Pentru perioada 2021-2027, Comisia a propus alocarea a zece miliarde de euro în cadrul programului Orizont Europa pentru alimente şi resurse naturale, inclusiv pentru bioeconomie.