Ziua internaţională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat este aniversată în fiecare an la data de 5 iunie şi reprezintă o oportunitate pentru evidenţierea eforturilor care au loc la nivel global, regional şi naţional în vederea combaterii pescuitului ilegal.
Data aceasta a fost aleasă deoarece la 5 iunie 2016 a intrat în vigoare primul tratat internaţional menit să pună capăt pescuitului ilegal, şi anume Acordul FAO privind măsurile de competenţa statului portului pentru prevenirea, descurajarea şi eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat.
Această zi a fost marcată pentru prima dată în 2018. Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană a Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) anunţa în ianuarie 2018 că acest an este primul în care va fi marcată în lume o zi oficială de promovare a conştientizării necesităţii combaterii pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, potrivit http://www.fao.org.
Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană a susţinut timp îndelungat necesitatea unei conştientizări sporite privind pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat, având în vedere amploarea problemei.
Este recunoscut faptul ca activităţile de pescuit ilegal, nedeclarat şi nereglementat subminează grav gestionarea pescuitului în întreaga lume, inclusiv în zona de aplicare a Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană, care cuprinde Marea Mediterană şi Marea Neagră.
Se consideră că, la nivel global, pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat reprezintă până la 20% din totalul capturilor.
Prin urmare, reducerea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat este o prioritate pentru această comisie, care a inclus-o printre cele cinci obiective ale strategiei pe termen mediu (2017-2020) pentru durabilitatea pescuitului în Marea Mediterană şi în Marea Neagră.