Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, şi ministrul Agriculturii, Silviculturii şi Gospodăririi Apelor din Serbia, Branislav Nedimovici, au semnat un nou acord între guvernele celor două ţări privind cooperarea în domeniul gospodăririi durabile a apelor transfrontaliere, la eveniment fiind prezent şi ambasadorul Republicii Serbia în România, Branko Brankovici.
Scopul acestui acord este cooperarea în domeniul gospodăririi durabile a apelor transfrontaliere pentru rezolvarea de comun acord a tuturor aspectelor pentru care sunt interesate ambele sau una dintre părţile semnatare, precum şi stabilirea condiţiilor organizatorice, instituţionale şi economice de cooperare.
Cele două ţări vor face schimb de informaţii în domeniile care fac obiectul acordului, vor realiza consultări şi activităţi comune pentru gospodărirea durabilă a apelor transfrontaliere şi îşi vor acorda ajutor reciproc în timpul producerii fenomenelor hidrologice periculoase sau în timpul unor poluări accidentale ale resurselor de apă, pentru înlăturarea pericolului şi restabilirea situaţiei.
De asemenea, în scopul implementării obiectivului şi în conformitate cu prevederile acordului de cooperare se înfiinţează Comisia româno – sârbă pentru gospodărirea durabilă a apelor transfrontaliere.
Acest moment este unul foarte important pentru relaţiile noastre de colaborare şi reprezintă încununarea activităţilor comune desfăşurate la nivel de experţi. Acordul va asigura cadrul pentru continuarea şi amplificarea cooperării dintre ţările noastre în domeniul managementului apelor, cooperare desfăşurată cu succes pe parcursul ultimilor 65 de ani. Aşa cum ne arată experienţa acestei lungi colaborări, apele nu cunosc graniţe şi este necesar ca pentru protecţia şi utilizarea durabilă a celei mai valoroase resurse naturale, să asigurăm un cadru adecvat de colaborare bilaterală care să ne permită coordonarea activităţilor de management integrat al resurselor de apă.
Ioan Deneş – ministrul Apelor şi Pădurilor
Ioan Deneş a subliniat, totodată, că această colaborare este cu atât mai importantă în condiţiile în care „aproape în fiecare zi vedem efectele schimbărilor climatice care au un impact major asupra resurselor de apă şi care formulează necesitatea stabilirii şi implementarea unor măsuri de adaptare, astfel încât să putem reduce cât mai mult posibil efectele asupra populaţiei şi economiei din ţările noastre”.
Ministrul Ioan Deneş a mulţumit omologului său sârb pentru buna colaborare la nivel bilateral şi regional, în cadrul Convenţiei pentru protecţia fluviului Dunărea, precum şi pentru cea la nivel global în cadrul Convenţiei privind protecţia şi utilizarea durabilă a cursurilor de apă transfrontieră şi lacurilor internaţionale.
Ministrul agriculturii, silviculturii şi gospodăririi apelor din Serbia, Branislav Nedimovici, a subliniat, la rândul său, importanţa semnării acestui nou acord de colaborare dintre cele două ţări, mai ales acum când sunt zone afectate de inundaţii, iar „apa nu cunoaşte graniţe.
MAP menţionează că, până la această dată, colaborarea dintre cele două ţări s-a realizat în baza acordului semnat pe 7 aprilie 1955 la Bucureşti, respectiv „Acordul între R.P. Română şi R.P.F. Iugoslavia privind problemele hidrotehnice de pe sistemele hidrotehnice şi cursurile de apă de pe frontieră sau întretăiate de frontiera de stat”.
Din delegaţia sârbă au făcut parte Natasa Milici, director interimar al Direcţiei Republicane pentru Ape, Ministerul Agriculturii, Silviculturii şi Gospodăririi Apelor, Igor Grabez şi Vedrana Ilici, consilieri din cadrul aceluiaşi minister.