Casa de Comerț Unirea va avea 60 de magazine, care vor vinde produsele agroalimentare ale micilor fermieri, proaspete și conservate, a declarat directorul Adrian Izvoranu.
Acesta a mai spus că piața a fost testată și că există un mare grad de așteptare, invocând, în înființarea magazinelor, greutățile birocratice.
Ne-au trebuit nouă luni pentru casă, sper să nu avem nevoie tot de nouă luni pentru rețea.
Adrian Izvoranu
Izvoranu spune că alte două direcții de activitate ale casei sunt valorificarea peștelui românesc prin intermediul Bursei de Pește Tulcea, care este în prezent punct de lucru al casei de comerț, alături de valorificarea celor 20.000 de tone de lână care se produc anual în țară.
Lâna ar urma să fie spălată și vândută, eventual folosită în izolarea imobilelor, dacă testele vor dovedi fezbilitatea soluției.
În paralel cu casa de comerț, trebuiesc înființate cooperative, a precizat ministrul Petre Daea.
Cea mai grea problemă este valorificarea producției pe care micii fermieri o realizează, a spus ministrul.
Casa va avea prețuri la jumătate față de alte lanțuri de magazine, iar profitul va fi mai mare, crede Izvoranu.
Directorul spune că prețurile mici din unele rețele de magazine se explică prin lipsa de trasabilitate a produselor, lăsând de înțeles că unele sunt cumpărate pe plan local și vândute drept produse de import.
Cum poate ajunge pepenele din Brazilia în magazinul românesc cu 1 leu kilogramul?
Adrian Izvoranu
Directorul spune că Unirea va avea o aplicație care va permite, pe baza unui QR Code, date legate de produs, trasabilitate, producător, data recoltării sau a fabricării.
Fermierii vor primi input-uri, iar casa de comerț le va vinde marfa, a explicat directorul.