Plasarea în dezbatere publică de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a unui proiect de ordin privind stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României are ca efect stoparea pentru moment a unei potenţiale decizii a Uniunii Europene de a include în totalitate teritoriul României în Partea a-III-a a Deciziei (UE) 2014/709, ceea ce ar duce la efecte dezastruoase asupra industriei de procesare a cărnii şi nu numai, susţine Asociaţia Română a Cărnii (ARC), citată de AGERPRES.
Partea a III-a a Deciziei UE 2014/79 delimitează zonele considerate cu risc maxim în ceea ce priveşte virusul pestei porcine.
„Asociaţia Română a Cărnii îşi exprimă satisfacţia cu privire la măsurile concrete iniţiate de MADR privind adoptarea unui proiect de ordin referitor la stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României, ordin ce se află postat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Transparenţă decizională – pentru dezbatere publică, ca prim pas în elaborarea, alături de celelalte autorităţi, a unui plan de măsuri conform cerinţelor Comisiei Europene”, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.
ARC consideră că intervenţia promptă a ministrului Petre Daea, în urma solicitărilor procesatorilor de carne, a făcut posibilă stoparea pentru moment a deciziei de a include în totalitate teritoriului României în Partea a-III-a a Deciziei (UE) 2014/709, ceea ce ar contribui la efecte dezastruoase asupra industriei de procesare a cărnii şi nu numai.
Asociaţia Română a Cărnii îşi exprimă convingerea că vor urma şi alte măsuri menite să contribuie la limitarea şi ulterior stoparea circulaţiei virusului pestei porcine africane, astfel încât procesatorii de carne să îşi poată continua activitatea în condiţii de normalitate, potrivit comunicatului.
MADR a publicat, pe site-ul oficial, un proiect de ordin de ministru, sub semnătura lui Petre Daea, care defineşte exploataţia pentru creşterea suinelor de subzistenţă ca fiind acea exploataţie agricolă cu un efectiv de maximum cinci capete porcine, cu greutatea de minimum 30 de kilograme, iar exploataţia mică de creştere a suinelor acea exploataţie agricolă cu un efectiv cuprins între şase şi 65 capete porcine, mai notează AGERPRES.