Franţa a lansat, la Dubai, marca „Taste France”, creată cu obiectivul de a schimba imaginea elitistă a gastronomiei sale în lumea întreagă, în cadrul festivalului agroalimentar internaţională Gulfood, informează Agerpres.
CITEŞTE ŞI: Tehnologie finlandeză pentru fermierii români
Proiectul face parte din campania „Choose France”, creată pentru a spori atractivitatea ţării în faţa investitorilor străini şi pentru valorificarea companiilor franceze.
„Taste France”, un brand în spatele căruia se grupează mai multe grupuri franceze din sectorul agroalimentar, va fi lansat în Franţa de preşedintele Emmanuel Macron la Salonul Agriculturii, ce va fi organizat la Paris între 22 februarie şi 1 martie.
„Gastronomia franceză are o imagine elitistă, iar consumatorii fac un efort pentru a o înţelege”, a declarat directorul general al Business France, Christophe Lecourtier, prezent la Dubai.
Business France este un organism public însărcinat cu dezvoltarea pe plan internaţional a companiilor franceze, a investiţiilor internaţionale în Franţa şi cu promovarea economică a Franţei în străinătate.
Potrivit declaraţiilor sale, obiectivul brandului „Taste France” este acela de a adopta o imagine „mai umilă, mai realistă, a felului în care produsele sunt prezentate” pe pieţele străine. Noua marcă se încadrează în strategia preşedintelui Macron de a promova Franţa pe scena internaţională, a adăugat Christophe Lecourtier.
„Am ratat domeniul world food, adică produsul pe care îl poţi găsi peste tot”, a precizat oficialul francez, care spune că doreşte să facă accesibile produsele franceze „într-un număr cât mai mare”, vizând tinerii şi clasele medii urbane, care se declară interesate de calitate şi de securitatea alimentară.
Lansarea „Taste France” la Dubai se explică prin prezenţa unor participanţi asiatici şi africani în acest emirat şi datorită importanţei tot mai mari a regiunii Golfului Persic pentru sectorul agroalimentar francez, alcătuit în procent de 98% din întreprinderi mici şi mijlocii, potrivit Business France.
Din 2010, exporturile de produse agroalimentare franceze spre ţările din Golful Persic s-au dublat şi reprezintă peste un miliard de euro, regiunea menţionată devenind a treia piaţă non-europeană pentru Franţa, după China şi Statele Unite ale Americii.