O hală care găzduieşte unul dintre cele mai mari târguri agricole din România se transformă în spital mobil

O hală care găzduieşte unul dintre cele mai mari târguri agricole din România se transformă în spital mobil

Autorităţile vor amenaja un spital mobil în hala expoziţională a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad, pe o suprafaţă de aproximativ 4.500 de metri pătraţi, pentru situaţia în care numărul celor infectaţi cu COVID-19 care vor avea nevoie de îngrijiri medicale va depăşi capacitatea spitalelor din judeţ.

Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a anunţat acest demers printr-o postare făcută astăzi pe contul său de Facebook.

Amenajăm un spital mobil la Expo Arad, pentru situaţia în care vom avea un număr foarte mare de bolnavi de coronavirus. Astăzi am fost pe teren alături de domnul doctor Gheorghe Domşa, care conduce grupul de sprijin pentru spital, epidemiolog dr. Timiş şi o echipă de specialişti. Căutăm soluţii şi resurse, le mulţumesc tuturor celor care ajută acest proiect cu entuziasm.

Sergiu Bîlcea

Preşedintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici, a declarat, pentru AGERPRES, că este iniţiatorul acestui proiect, iar autorităţile judeţene s-au mobilizat pentru amenajarea spitalului mobil.

Am avut deja discuţii cu conducerea Consiliului Judeţean, iar astăzi am început pregătirea spaţiului. Sunt disponibili 4.500 de metri pătraţi şi cred că în cel mult zece zile vom avea aici un spital mobil.

Gheorghe Seculici

Preşedintele CCIA Arad a adăugat că amenajările sunt finanţate în special cu fonduri provenite din mediul privat, în urma unor donaţii, dar şi cu fonduri publice locale.

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *