Guvernul României a elaborat primul pachet ce conţine măsuri de sprijin economic pentru angajaţii şi companiile afectate de pandemia de coronavirus.
CITEŞTE ŞI: Subvenţiile pentru fermieri, acordate mai repede?
Acesta este deja în vigoare şi produce efecte.
Printre măsurile luate este şi una care îi interesează în mod direct pe fermieri.
La punctul 7 se prevede amânarea la plată a taxelor şi impozitelor pe proprietate, terenuri (inclusiv cele agricole) şi mijloace de transport până la 30 iunie.
Vă redăm în integralitatea lor măsurile anunţate astăzi de ministrul Adrian Oros pe contul său de Facebook:
- Șomaj tehnic de 75% din salariu, plafonat la 75% din salariu mediu brut pe economie pentru toți românii care și-au întrerupt activitatea ca urmare a efectelor epidemiei Covid-19, indiferent de forma de angajare: contracte individuale de muncă, PFA-uri, întreprinderi individuale, profesii liberale, contracte sportive sau cu drepturi de autor, alți profesioniști;
- Amânarea ratelor bancare pentru persoane fizice și juridice la contractele de credit și leasing pentru o perioadă de până la 9 luni și garantarea dobânzilor datorate în această perioadă pentru creditele ipotecare ale românilor;
- Schemele de garantare pentru IMM-uri pentru capital de lucru de până la 5 milioane lei și pentru credite de investiții de până la 10 milioane lei, cu dobândă și comisioane zero;
- Bonificații pentru plata la timp a impozitelor pe profit de 5% pentru marii contribuabili și de 10% pentru IMM-uri și microîntreprinderi;
- Plata cu prioritate a obligațiilor statului către companii în perioada martie-aprilie în sumă de aproximativ 9 miliarde lei pentru TVA, inclusiv rambursarea TVA cu control ulterior, și 2,7 miliarde lei pentru concedii medicale;
- Suspendarea dobânzilor și a penalităților, precum și a popririlor și executărilor silite pentru neplata obligațiilor fiscale și bugetare pe perioada stării de urgență și 30 zile după încetarea stării de urgență;
- Amânarea la plată a taxelor și impozitelor pe proprietate, terenuri și mijloace de transport până la 30 iunie;
- Amânarea obligațiilor de plată pentru utilități și chirii pentru IMM-urile si profesiile liberale care și-au întrerupt activitatea total sau parțial ca urmare a măsurilor impuse de starea de urgență, prin obținerea certificatului de urgență online de la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri;
- Susținerea cheltuielilor medicale și sanitare pentru combaterea epidemiei cu Coronavirus din fonduri europene cu cca. 1 miliard Euro;
- Digitalizarea serviciilor publice prin instituirea obligației autorităților publice să primească și să accepte documente în format electronic.
Acesta este cel mai consistent pachet de măsuri economice de sprijin în vigoare dintre toate statele europene, multe dintre ele fiind încă la faza de intenții anuntate public fără o decizie clară de implementare. Însă nu ne oprim aici. Urmează Pachetul II, de măsuri active pentru repornirea activităților economice după încetarea stării de urgență pe care îl pregătim în aceste zile prin noi consultări cu mediul de afaceri si partenerii sociali.
Adrian Oros