Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin centrele sale judeţene, a început să efectueze, astăzi, plăţile aferente ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale, fiind achitate mai exact diferenţele aferente lunii septembrie şi trimestrului III din 2019, făcându-se totodată plata diferenţelor aferente lunii decembrie şi trimestrului IV 2019.
Pentru diferenţele aferente lunii septembrie şi trimestrului III 2019, suma totală autorizată la plată este de 123.985,57 lei pentru un număr de 51 de solicitanţi, iar pentru diferenţele lunii decembrie şi trimestrului IV 2019 suma totală autorizată la plată depăşeşte 1,441 milioane lei lei, pentru 18 de solicitanţi.
Sprijinul este acordat fermierilor care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, tot de luni, se va efectua plata pentru cererile aferente serviciilor prestate în luna ianuarie 2020.
Suma totală autorizată la plată este de aproape 3,859 milioane lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 29 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.