Premierul Ludovic Orban le-a transmis miniștrilor de la „Agricultură”, „Interne” și „Finanțe” să asigure de urgență rezervele de stat de grâu și porumb.
Nu uitați că am luat o măsură de interzicere a exporturilor de cereale. În ceea ce privește grâul și porumbul trebuie realizate achizițiile de urgență la rezerva de stat. Aici am vorbit cu ministrul Finanțelor să putem aloca resursele financiare din fondul de rezervă. Pe de altă parte, aici, dumneavoastră (n.r. – se referă la Adrian Oros, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale), împreună cu domnul ministru Vela şi cu Administrația Rezervelor Stat va trebui de urgență să identificați cantitățile necesare pentru a asigura securitatea alimentară și să facem achiziția cât mai rapid din punct de vedere procedural.
Ludovic Orban
Acesta a mai spus că măsura interdicției de a exporta nu poate fi decât una temporară, iar motivația acestei măsuri ține de asigurarea securității alimentare a României.
Nu putem lipsi românii de pâinea de pe masă numai pentru că este o conjunctură de piață care stimulează exportul. Sigur se vor relua exporturile, dar întâi să ne asigurăm că avem rezervele de stat cantitățile necesare. Va trebui să ne mișcăm foarte repede.
Ludovic Orban
Adrian Oros a amintit că România se confruntă cu o secetă care afectează grav culturile.
Dezastrul este semnificativ și de lungă durată. Am semnat împreună cu domnul ministru Marcel Vela regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteo extreme având ca efect seceta pedologică. Secetă hidrologică era în legislație, iar începând de joi, la ordinul prefecților, echipele comitetelor locale și comitetelor județene pentru situații de urgență, acolo unde sunt solicitate de către fermieri, se vor prezenta pentru a consemna care este dimensiunea pagubelor și apoi vom evalua și dimensiunea despăgubirilor pe care va trebui să le oferim.
Adrian Oros
Adrian Oros a subliniat că de zece ani fermierii nu au mai fost despăgubiți pentru pagubele produse de secetă, iar premierul Ludovic Orban a sugerat discuții cu ministrul Fondurilor Europene, Ioan Boloș, pentru a se găsi o variantă în care plățile pentru cei afectați de secetă să poată fi decontate din fonduri europene.