Directorul general al Azomureş, Harri Kiiski, i-a prezentat astăzi premierului Nicolae Ciucă situaţia în care se află această companie pe fondul crizei energetice de la nivel european, apreciind că agricultura românească trebuie să fie în continuare unul din pilonii economiei locale, iar îngrăşămintele produse în România sunt esenţiale pentru a atinge acest obiectiv.
PRODUS ÎN ROMÂNIA | Serele SupeR, o afacere de succes cu roşii cherry
„Situaţia de la Azomureş a fost prezentată astăzi prim-ministrului Nicolae Ciucă. Directorul general, Harri Kiiski a subliniat că traversăm în acest moment o criză energetică la nivel european care pune în pericol funcţionarea unor industrii mari consumatoare de energie din sectoare ce pot fi considerate strategice, aşa cum este cazul agriculturii. La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu şi ministrul energiei, Virgil Popescu. Apreciem deschiderea prim-ministrului Nicolae Ciucă de a căuta, împreună cu membrii executivului, cele mai bune soluţii care să ducă la funcţionarea în condiţii normale a industriilor energo-intensive din România. Agricultura românească trebuie să fie în continuare unul din pilonii economiei locale, iar îngrăşămintele produse în România sunt esenţiale pentru a atinge acest obiectiv. Rămânem în continuare în dialog cu toate autorităţile care pot sprijini demersurile noastre de reluarea a producţiei pe platforma Azomureş”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Azomureş.
În urmă cu o zi, conducerea companiei a precizat că a participat la o întâlnire cu ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, şi că apreciază deschiderea pentru dialog şi eforturile care se fac pentru a sprijini fermierii în această perioadă.
„Continuăm să identificăm soluţii la criza energetică prin care trecem. Dialogul cu toate părţile implicate este esenţial. Harri Kiiski, CEO Azomureş, a participat la o întâlnire cu ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu. Apreciem deschiderea pentru dialog şi eforturile care se fac pentru a sprijini fermierii în această perioadă. Agricultura românească trebuie să îşi păstreze competitivitatea, fiind unul dintre motoarele economiei naţionale. Din păcate, lipsa îngrăşămintelor româneşti de pe piaţă creează dificultăţi de aprovizionare fermierilor. Ianuarie şi februarie sunt lunile în care produsele Azomureş ajung de obicei la fermieri pentru sezonul de primăvară. Indisponibilitatea îngrăşămintelor va duce la randamente mai mici şi la preţuri mai mari la alimente. Preţurile îngrăşămintelor sunt ridicate la nivel internaţional şi, de asemenea, Comisia Europeană declară că producţia mai scăzută de îngrăşăminte la nivel continental va avea ca rezultat preţuri mai mari la alimente”, a precizat Azomureş.
La mijlocul lunii decembrie 2021, cel mai mare producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România, Azomureş, a anunţat oprirea instalaţiilor de pe platformă, din cauza preţului ridicat la energie.
„Instalaţiile şi echipamentele de producţie a îngrăşămintelor au început să fie oprite pe platforma Azomureş. (…) Spre comparaţie, pe 6 decembrie, preţul gazelor livrate în ianuarie 2022 era de 90 Euro/MWh, pe 15 decembrie, preţul pentru gazele livrate în ianuarie era de 132 Euro/MWh. De remarcat, la nivel european preţul gazului a continuat să crească, dar în România creşterea a fost şi mai pronunţată, iar decalajul pentru utilizatorii industriali din România se adânceşte. Dacă în prima jumătate a anului 2021, cotaţia la Bursa Română de Mărfuri (BRM) însemna o reducere de 3 euro faţă de preţul de referinţă European (TTF), în ultima lună în România preţul final a fost cu 9 euro peste preţul de referinţă TTF. Între timp, preţul certificatelor de carbon a crescut la un nivel de peste 80 de euro/tonă CO2, după ce a început anul în jurul a 30 de euro. În această situaţie, Azomureşul nu poate produce îngrăşăminte la preţuri accesibile distribuitorilor şi fermierilor. Combinarea acestor efecte pe piaţa românească înseamnă că preţul îngrăşămintelor româneşti ar fi printre cele mai ridicate din Europa dacă costurile locale ale materiei prime principale, gazele naturale, ar fi transferate complet asupra produsului final. Este imposibil ca fermierii români să accepte astfel de preţuri şi, prin urmare, este imposibil ca Azomureş să opereze cu astfel de costuri”, arăta CEO Azomureş, Harri Kiiski, într-un comunicat de presă.
Conducerea companiei sublinia că, din păcate, fermierii şi clienţii industriali vor avea de suferit în perioada următoare şi că apreciază intenţia guvernului de a acorda subvenţii direct fermierilor pentru achiziţia de îngrăşăminte pentru a acoperi costurile foarte mari la îngrăşăminte.
Azomureş este cel mai important producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România.
Producţia anuală în condiţii normale de funcţionare este de 1,6 milioane de tone de îngrăşăminte, aproximativ 75% din producţie fiind destinată fermelor româneşti.