Dezbaterile privind elaborarea fişelor de intervenţie pentru instalarea tinerilor fermieri, înfiinţarea grupurilor de producători şi investiţiile în domeniul agricol din Planul Naţional Strategic, coordonate de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian Chesnoiu, au avut loc în zilele de 13 şi 14 ianuarie 2022, a anunţat MADR.
PRODUS ÎN ROMÂNIA | Serele SupeR, o afacere de succes cu roşii cherry
Cu o participare de aproximativ 100 de persoane – reprezentanţi ai asociaţiilor şi federaţiilor de agricultori, împreună cu toţi cei implicaţi în implementarea viitoarei PAC, din cadrul MADR şi din instituţiile din subordine cu atribuţii în domeniu, dezbaterea a dat ocazia clarificării unor aspecte aşteptate de către fermieri.
„Instalarea tinerilor fermieri este o măsură care a suscitat foarte mult interes şi consider că ar fi putut avea rezultate mai bune, din punct de vedere al menţinerii acestora în activitate şi al continuării dezvoltării fermelor. De aceea, ne dorim să corectăm ce nu a funcţionat şi să oferim un sprijin deplin pentru noua generaţie de tineri fermieri, care se vor instala în satele româneşti, în acele domenii şi sectoare cu potenţial ridicat în activitatea agricolă din ţara noastră. Ne-am propus ca această nouă generaţie de fermieri să treacă de la instalare către dezvoltarea fermei în exerciţiul financiar următor – 2027-2034 -, să capete suficientă forţă pentru a avea viabilitatea şi rezistenţa necesare pe piaţă, într-un mediu concurenţial cu tot mai multe provocări”, a subliniat ministrul Chesnoiu.
Referitor la instalarea tinerilor fermieri, principalele modificări au în vedere o simplificare a condiţiilor de acordare a sprijinului, alocări distincte pentru zona montană şi pentru agricultura ecologică şi stabilirea sectoarelor prioritare: zootehnic, legume-fructe şi cartofi, în cadrul principiilor de selecţie.
Consultarea online a oferit reprezentanţilor tinerilor fermieri posibilitatea de a fi pro-activi şi de a contribui la elaborarea unui PNS care să reflecte nevoile mediului rural din România şi care să favorizeze direcţionarea fondurilor către nevoile reale ale tinerilor fermieri şi ale asociaţiilor şi grupurilor de producători.
Discuţiile care au au vizat măsurile de investiţii şi alte intervenţii în domeniul agricol au fost axate pe creşterea eficienţei energetice prin producerea de energie din surse regenerabile, la nivelul fermei, consolidarea exploataţiilor tinerilor fermieri, investiţiile în exploataţiile legumicole, zootehnice şi pomicole, precum şi condiţionarea şi depozitarea cartofului.
„Am decis simplificarea condiţiilor de accesare a fondurilor disponibile prin Planul Naţional Strategic 2023-2027, pentru a facilita accesul fermierilor la finanţare. Ne dorim să dezvoltăm afaceri durabile în agricultură şi de aceea vor fi prioritizate proiectele care vor demonstra caracterul sustenabil al investiţiilor. Construim împreună reguli clare, dar cât mai simple, pentru a sprijini cu adevărat dezvoltarea agriculturii româneşti”, a subliniat ministrul Chesnoiu.
La consultări au mai participat Sorin Moise (secretar de stat), Daniela Rebega (directorul general al AMPNDR), Cristiana Constantinescu (director în cadrul AFIR), Andreea Agrigoroaeei (director AMPNDR), precum şi reprezentanţi ai APIA, AFIR, ANZM.