Ministrul demis al agriculturii, Adrian Oros, nu a primit ”nici o semnalare” oficială din partea fermierilor sau de la direcţiile agricole judeţene în ceea ce priveşte compromiterea culturilor agricole din cauza fenomenelor meteorologice atipice din acest an, adăugând însă că îşi doreşte ca zăpada să rămână „cât mai mult şi în strat cât mai gros pe culturile fermierilor”.
CITEŞTE ŞI: Tehnologie finlandeză pentru fermierii români
Din ce spun fermierii, culturile agricole în unele zone ale ţării arată bine, iar în alte zone nu arată foarte bine. Speranţa noastră este ca zăpada, care a început de ieri, să vină şi în următoarele săptămâni şi să stea cât mai mult şi în strat cât mai gros pe culturile fermierilor, astfel încât să nu fie probleme. Cei de la ANIF vor începe să îşi pregătească tot ceea ce este necesar ca, pe suprafeţele unde există posibilitatea, să putem iriga şi fermierii să aibă acces la apă. Oficial, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a venit nicio semnalare, nici din partea fermierilor şi nici din partea Direcţiilor Agricole Judeţene şi am avut alaltăieri o întâlnire cu directorii din teritoriu. Eu mai mult din media am auzit.
Adrian Oros
Pe 23 ianuarie, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a transmis un mesaj fermierilor care încă nu au încheiat contracte pentru livrarea apei pentru irigaţii să facă demersuri în acest sens, având în vedere lipsa precipitaţiilor în multe regiuni ale ţării, dar şi regimul termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit din ultimele luni.
Potrivit unui comunicat al ANIF, suprafaţa totală pregătită pentru contractare şi irigaţii până la această dată se ridică la 1,4 milioane hectare, fiind deservită de 1.800 de kilometri de canale şi amplasată pe 27 de judeţe.
ANIF a încheiat, prin filialele teritoriale, până în prezent, 556 contracte, din care 503 multianuale şi 53 sezoniere, pentru o suprafaţă totală de 724.447 ha. În anul 2019, suprafaţa pe care s-au aplicat udări, inclusiv în luna decembrie, a fost de 747.776 ha, iar suprafaţa contractată a fost de 837.639 ha.
De asemenea, instituţia informa fermierii că, şi în 2020, apa pentru irigaţii până la punctele de livrare este gratuită, prin fonduri asigurate de la bugetul de stat.
Fermierii pot beneficia de apă gratuită indiferent dacă sunt persoane fizice, persoane juridice, organizaţi în OUAI/FOUAI sau asociaţie agricolă.
Reprezentanţii ANIF
Potrivit prognozei agrometeo publicate de Administraţia Naţională de Meteorologice, valabilă pentru perioada 6-12 februarie, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, se va încadra în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă), în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, Transilvaniei şi Moldovei, local în jumătatea de vest a Banatului, sudul Olteniei şi al Crişanei.