Adrian Porumboiu a câştigat procesul cu APIA! Amenda-record primită de omul de afaceri din Vaslui a fost anulată: "Nu am fraudat nici măcar un leu!"

Adrian Porumboiu a câştigat procesul cu APIA! Amenda-record primită de omul de afaceri din Vaslui a fost anulată: "Nu am fraudat nici măcar un leu!"

Omul de afaceri Adrian Porumboiu a declarat astăzi, în cadrul unei întâlniri organizate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui, că s-a făcut dreptate în cazul unei amenzi pe care fosta sa firmă Comcereal SA a primit-o de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi pe care el a considerat-o de la bun început ca fiind abuzivă.

Porumboiu a spus că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a dat câştig de cauză, menţinând decizia dată iniţial de Curtea de Apel Iaşi privind anularea sancţiunii, dar susţine că reparaţia nu este decât una morală, deoarece societatea respectivă nu se mai află în proprietatea sa şi este în insolvenţă.

Omul de afaceri a reiterat ideea că amenda primită în 2015 de la APIA a făcut parte dintr-un plan foarte bine pus la punct de distrugere a sa şi a afacerilor sale şi i-a acuzat pe fostul prim-ministru Victor Ponta şi pe fostul ministru al agriculturii Daniel Constantin că nu ar fi străini de acest „abuz”.

„Nu am fraudat nici măcar un euro, nici măcar un leu, n-a fost nici un fel de abatere. Ca drept dovadă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce în prealabil am câştigat la Curtea de Apel Iaşi, după patru ani de zile face dreptate şi pune adevărul în lumina lui. Eu aş vrea ca Victor Ponta, Daniel Constantin şi cei trei directori ai APIA să angajeze 6.000 de oameni, să plătească impozite la stat… Eu nu am nimic cu ei. Nu am nici măcar frustrări, dar ei au minţit, au făcut un lucru conjugat şi orchestrat, doar pentru a distruge o firmă. Au crezut că vor distruge un om. M-am întărit şi sunt mai puternic decât eram înainte, după ce am trecut în aceşti patru ani de zile prin foc şi sabie. Acest subiect este pilduitor. Eu nu fac parte dintre aceia care spun că ce mi s-a întâmplat mie s-ar putea întâmpla oricui, dar omul de afaceri trebuie sprijinit în sens corect, să nu i se facă favoruri, dar nici să i se dea în cap”, a afirmat Porumboiu.

În anul 2015, omul de afaceri Adrian Porumboiu a acuzat faptul că APIA Vaslui a sancţionat în mod abuziv una dintre societăţile sale.

„APIA Vaslui a sancţionat în mod abuziv Comcereal SA prin anularea plăţilor pentru suprafeţele agricole cultivate. Astfel, au fost reduse retroactiv plăţile pentru anii 2012 (cu 20%) şi 2013 (cu 50%), a fost anulată plata pentru anul 2014 şi, drept urmare, există probabilitatea anulării plăţilor pentru 2015, impactul financiar direct al acestor sancţiuni fiind de 12 milioane de euro. Sentinţa pusă de APIA se referă la încălcarea repetată şi intenţionată de către Comcereal SA a unei ecocondiţionalităţi specifice schemelor de sprijin pe suprafaţă şi anume SMR 7 – identificarea şi înregistrarea bovinelor. În realitate, APIA a calificat în mod greşit drept neregulă repetitivă şi intenţionată un caz izolat de neconformitate, o neînregistrare în registrul naţional SNIIA a decesului unui număr de 206 bovine, intervenit în perioada 2008 – 2018 la Ferma de bovine din Târzii”, spunea Adrian Porumboiu în 2015.

El a afirmat că nu a beneficiat de sume de bani pentru animalele care, dintr-o eroare, nu au fost înregistrate ca fiind decedate, deoarece nu sunt acordate subvenţii pentru viţei, ci doar pentru vaci. Omul de afaceri a precizat că înregistrarea decesului viţeilor este o obligaţie ce revine PROTAN, ca operator naţional privind colectarea şi anihilarea deşeurilor de origine animală. Mai mult, susţinea Porumboiu, obligaţia de raportare a decesului a revenit, până în anul 2011, Direcţiei Sanitare, prin circumscripţia locală.

Amenda a fost contestată, iar în acelaşi an magistraţii Curţii de Apel Iaşi au admis cererea formulată de Comcereal SA Vaslui, prin care se solicita suspendarea executării actelor administrative emise de APIA Vaslui.

La începutul acestei săptămâni, ÎCCJ a hotărât menţinerea deciziei date de magistraţii Curţii de Apel Iaşi.

„Respinge recursurile formulate de către intervenienta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul judeţean Vaslui, împotriva sentinţei nr. 186, din 10 noiembrie 2015, şi a încheierilor din 15 septembrie 2015 şi 20 octombrie 2015, toate pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia Contencios administrativ şi fiscal ca nefondate. Obligă recurentele la plata către intimata Comcereal SA a sumei de 37.479,96 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”, se arată în sentinţa definitivă dată de ÎCCJ.


Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *