Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a informat, astăzi, că data de 18 ianuarie reprezintă termenul-limită pentru depunerea decontului pentru perioada 4 aferentă anului de angajament 2018 în cadrul Măsurii 14T (fosta Măsura 215) – Plăţi privind bunăstarea animalelor, pachet a) – porcine (Sesiunea 3) şi pachet b) – păsări (Sesiunea 2), în conformitate cu prevederile Ordinul MADR nr.155/2017, Anexa nr.1 şi Anexa nr.2.
Decontul justificativ pentru perioada 4 se depune însoţit de documentele generale şi specifice subpachetelor solicitate.
Totodată, reprezentanţii APIA susţin că data de 31 ianuarie este termenul-limită pentru depunerea decontului pentru perioada 4 aferentă anului de angajament 2018 din cadrul Măsurii M14 – Bunăstarea animalelor, pachet a) – Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi pachet b) – Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 1040/2018, Anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2, cu modificările şi completările ulterioare.
Documentele generale şi specifice aferente subpachetelor solicitate care însoţesc decontul justificativ sunt prevăzute în Ghidul solicitantului, ediţia I, revizia 1, postat pe site-ul APIA ( www.apia.org.ro), secţiunea Măsuri de Sprijin şi IACS – Măsuri delegate din PNDR – Măsura 14 – Bunăstarea animalelor – pachet a) sau pachet b).