Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură ne-a informat astăzi că eliberează adeverinţe pentru beneficiarii măsurilor M14 şi 14T (plăţi privind bunăstarea animalelor, campania 2019) care intenţionează să acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare şi nebancare ce au încheiat convenţii cu APIA pentru anul de cerere 2019.
Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2019 atât pentru măsura 14T, cât şi pentru măsura 14 – plăți în favoarea bunăstării animalelor – pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări.
De asemenea, prin adeverinţă se confirmă valoarea de 70% pentru pachetul a) porcine şi 70% pentru pachetul b) păsări din valoarea sumei solicitate în cererea de plată aferentă anului de angajament 2019.
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverinţa cuvenită beneficiarului pentru plăţile privind bunăstarea animalelor, campania 2019.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maximum 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.
„Reamintim fermierilor că, potrivit ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a ordinului nr. 703/2013 pentru aprobarea condiţiilor în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiar-bancare şi nebancare şi APIA, în vederea finanţării de către acestea a activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate de instituţia noastră în baza adeverinţelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maximum 2%”, se arată într-un comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură remis astăzi site-ului www.agrisuport.ro.
În ceea ce priveşte comisioanele practicate de instituţiile finanţatoare, APIA le atrage atenţia fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanţarea capitalului de lucru în vederea desfăşurării activităţilor curente să analizeze cu atenţie sporită soluţiile de finanţare propuse de instituţiile financiar-bancare şi nebancare în ceea ce priveşte costul acestora, astfel încât să aleagă modalităţile de finanţare care răspund cel mai bine propriilor necesităţi.
Toate convenţiile încheiate între APIA, instituţiile bancare şi nebancare şi FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul oficial instituţiei – www.apia.org, în secţiunea Convenţii, Acorduri, Protocoale.