APIA informează că autorizarea plăţilor pentru campania 2018 continuă şi în perioada imediat următoare.
În ultima lună a fost autorizată la plată suma de 10,56 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi bugetul naţional, astfel că până în acest moment suma totală autorizată la plată pentru campania 2018 este în valoare de 2,62 miliarde de euro.
În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 891/21.06.2018, plafonul alocat României pentru plățile directe, pentru campania 2018, este de 1,912 miliarde de euro.
Reamintim fermierilor că în momentul de față APIA se află în plină campanie de control la fața locului, conform termenelor prevăzute în Ordinul nr. 69 din 25.01.2019 al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Controalele pe teren sunt programate a se desfășura până la data de 1 octombrie 2019.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură