Atenționarea de cod galben emisă de meteorologi a intrat în vigoare.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 10 în Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul Transilvaniei, în nord-vestul Munteniei, în vestul şi nordul Olteniei, precum şi în sudul Banatului.
Fenomenele vizate sunt ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent şi temporar viscol în zona montană înaltă.
„În intervalul menționat, temporar vor fi ninsori în general moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă local consistent. În zona montană înaltă, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 65-75 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită, în special pe parcursul nopţii de luni spre marţi (30/31 martie)”, au anunţat meteorologii.
Totodată, a fost emisă și o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, precipitaţii mixte, intensificări ale vântului și brumă.
„Vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă din an, pe parcursul zilelor de 31 martie şi 1 aprilie cu precădere în sudul ţării, unde vântul ce va sufla în general moderat va amplifica senzaţia de frig. În timpul nopţilor şi al dimineţilor se vor înregistra temperaturi minime preponderent negative, local sub – 5 grade şi se va produce brumă, la început în jumătatea de nord, apoi şi în cea sudică. Din noaptea de luni spre marţi (30/31 martie) până în dimineaţa de miercuri (01 aprilie), aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane şi a celei submontane, centrul şi sud-vestul ţării, unde se va depune strat de zăpadă. În partea de sud-sud-est a teritoriului vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare”, susţin reprezentanţii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).