Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Marianei Turcescu şi Ana-Mariei Alexandra Delureanu, la data faptelor şi în prezent director executiv, respectiv, director executiv adjunct în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – centrul judeţean Argeş şi membre ale unei comisii de concurs, pentru săvârşirea unor infracţiuni de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, comise în forma autoratului şi a complicităţii.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în cursul lunii februarie 2021, Mariana Turcescu, beneficiind de ajutorul colegei sale, Anamaria Alexandra Delureanu, printr-un intermediar, ar fi remis lista cu subiectele propuse unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional debutant”, scos la concurs de instituţia pe care o conduceau.
„Ca urmare, în luna martie 2021, persoana respectivă a câştigat concursul şi a ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv”, arată anchetatori.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeş.