De la începutul anului până în prezent, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor au efectuat activităţi de control în vederea evaluării corectitudinii practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte, în scopul informării corecte a consumatorilor, a depistării, sancţionării şi diminuării fraudelor în domeniu.
Acţiunile au avut loc la Bucureşti şi în toate municipiile-reşedinţă de judeţ, acestea urmărind verificarea conformităţii denumirii produselor alimentare ce se comercializează în raport cu înscrisurile de compoziţie din sistemul de etichetare, precum şi respectarea legislaţiei în vigoare privind normele sanitar-veterinare şi siguranţa alimentară.
„În urma verificărilor s-a constatat că printre neregulile care persistă figurează utilizarea în procesul de fabricaţie a unor specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate în prepararea şi comercializarea unor produse de patiserie/cofetărie/fast-food. Produsele finite au fost prezentate consumatorilor ca având în compoziţie brânză, telemea de vacă, caşcaval, unt, dezinformând astfel consumatorii cu privire la compoziţia acestor produse alimentare. Au fost descoperite şi deficienţe privind trasabilitatea produselor, a normelor de igienă şi siguranţă alimentară”, transmit oficialii MADR.
În perioada menţionată au fost verificate 708 unităţi (233 de patiserii, 157 de cofetării – laboratoare cofetărie/patiserie, 182 de pizzerii, 73 de restaurante/catering, 52 de fast-food-uri şi 11 magazine alimentare).
„Menţionăm că din totalul celor 708 unităţi de alimentaţie publică verificate, un număr de 285 de unităţi (40%) au fost depistate că substituie preparatele din lapte cu specialităţi obţinute din grăsimi hidrogenate, concomitent cu dezinformarea consumatorilor. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.782.200 de lei şi au fost emise 177 de sancţiuni cu avertisment. De asemenea, s-a dispus confiscarea/distrugerea produselor neconforme, suspendarea activităţii timp de 30 de zile pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare şi interzicerea temporară a desfăşurării activităţii în vederea autorizării/remedierii deficienţelor”, au dezvăluit reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.