În cursul lunii iunie, direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor au efectuat 9.150 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii precum fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume fructe.
Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate şi prelucrate, precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost acordate 119 amenzi în valoare de 413.500 de lei.
Neconformităţile constatate şi sancţionate au fost următoarele:
- Arad – 21.000 de lei – igienă, depozitare necorespunzătoare, neanunţare începere activitate;
- Argeş – 32.000 de lei – nu se demonstrează trasabilitatea produselor, spaţiul de depozitare şi comercializare produse alimentare neigienizate, pereţi, plafoane şi rafturi neigienizate în spaţiul de depozitare;
- Bacău – 11.600 de lei – nerespectarea normelor stabilite privind întreţinerea spaţiilor de depozitare şi producţie precum şi a utilajelor şi ustensilelor folosite, nerespectarea condiţiilor de igienă şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, depozitare necorespunzătoare, comercializarea produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, neigienizate;
- Botoşani – 23.800 de lei – desfăşurare activitate în spaţii neaprobate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, manipularea necorespunzătoare, neinformarea consumatorilor cu privire la ţara de origine;
- Bistriţa-Năsăud – 26.400 de lei – spaţii de producţie şi de depozitare neigienizate, comercializare produse alimentare în spaţii neînregistrare sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, lipsă înregistrări HACCP, lipsă termografe pe timpul transportului, lipsă înregistrări temperatură la depozite, trasabilitate, condiţii de igienă necorespunzătoare, lipsă dezinfectanţi, lipsă plasă de protecţie geam, tavan deteriorat;
- Brăila – 2.000 de lei – nerespectarea normelor privind întreţinerea spaţiilor de depozitare şi prelucrare produse alimentare;
- Bucureşti – 2.000 de lei – lipsă document înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
- Buzău – 1.000 de lei – spaţii şi utilaje neigienizate şi parţial funcţionale, ferestre fără plase de protecţie împotriva dăunătorilor, lipsă monitorizare umiditate în depozitul de făină;
- Cluj – 27.200 de lei – pardoseală murdară, lipsă trasabilitate, lipsă document înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, depozitare necorespunzătoare;
- Dâmboviţa – 83.400 de lei – depozitare necorespunzătoare, neintreţinerea spaţiilor şi ustensilelor, neanunţarea începerii activităţii, deficienţe trasabilitate materii prime, lipsă înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, igienă necorespunzătoare, prezenţa rozătoare, etichetare necorespunzătoare;
- Dolj – 15.000 de lei – igienă necorespunzătoare;
- Galaţi – 16.000 de lei – întreţinerea necorespunzătoare a spaţiului de producţie şi a utilajelor, funcţionare în spaţii neautorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
- Gorj – 20.000 de lei – unitatea asigură servicii de preparare şi servire a băuturilor către consumatorul final, în regim ambulant, fără a deţine document de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, în aparatura frigorifică din blocul alimentar sunt depozitate produse alimentare aparţinând conducerii, alături de materii prime destinate preparării produselor culinare destinate persoanelor instituţionalizate, nu sunt respectate vecinătăţile de depozitare;
- Harghita – 6.600 de lei – manipulare, etichetare necorespunzătoare, depozitare necorespunzătoare;
- Hunedoara – 21.200 de lei – neîntreţinere pereţi, tavane, panviment, utilaje, spaţii, manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare;
- Ialomiţa – 13.600 de lei – geamuri şi site insuficient igienizate, duş nefuncţional la vestiar bărbaţi, nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind manipularea produselor alimentare, depozitare necorespunzătoare, comercializare directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, nerespectarea normelor privind manipularea produselor alimentare;
- Iaşi – 4.000 de lei – spaţii neigienizate, depozitare necorespunzătoare produse alimentare, lipsă DDD, lipsă buletin analiză;
- Ilfov – 10.000 de lei – nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare;
- Mehedinţi – 4.600 de lei – nerespectarea normelor privind întreţinerea spaţiilor, etichetare necorespunzătoare produse alimentare, manipulare şi depozitare necorespunzătoare;
- Mureş – 26.000 de lei – lipsă etichetare, trasabilitate;
- Olt – 2.000 de lei – depozitare necorespunzătoare;
- Satu-Mare – 1.200 de lei – depozitare necorespunzătoare;
- Sălaj – 5.000 de lei – igienizare necorespunzătoare;
- Sibiu – 12.700 de lei – depozitare necorespunzătoare, lipsă înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, igienă necorespunzătoare;
- Suceava – 2.000 de lei – condiţii de igienă necorespunzătoare;
- Timiş – 4.000 de lei – depozitarea necorespunzătoare a alimentelor, spaţii neigienizate;
- Tulcea – 3.000 de lei – nu sunt întreţinute corespunzător spaţiile de lucru, utilajele şi ustensilele de lucru;
- Vaslui – 600 de lei – lipsă fişă de aptitudini;
- Vrancea – 15.600 lei – nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare, depozitare necorespunzătoare direct pe paviment.
În cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor şi programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise.
De asemenea, s-au efectuat teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probele fiind transmise spre analiză laboratoarelor arondate.