Lucrători exploataţi, prost remuneraţi şi care muncesc în condiţii deplorabile: aceasta este faţa obscură a agriculturii italiene, asupra căreia cade şi umbra mafiei, scrie France Presse.
În fiecare an, mii de lucrători agricoli africani, dar şi bulgari şi români vin în peninsulă la cules de roşii sau pepeni verzi sub un soare de plumb.
Potrivit unui studiu al sindicatului Cgil-Flai, circa 400.000 de lucrători agricoli sunt expuşi în Italia unui risc de muncă la negru şi la exploatare, dintre care peste 100.000 se află într-o situaţie de „vulnerabilitate gravă”.
Chiar dacă aceştia sunt în majoritate străini, italienii sunt de asemenea afectaţi de aceste condiţii.
„Aceşti oameni sunt reduşi la sclavie prin caporalato”, denunţă într-o declaraţie acordată AFP Jean-Rene Bilongo, responsabil pentru problema politicilor de migraţie şi inegalităţi în cadrul Cgil-Flai.
„Caporale” este intermediarul între agricultor şi lucrătorii angajaţi (ca mână de lucru ieftină sau la negru).
„El este cel care negociază retribuţiile, oprindu-şi o parte. De exemplu, din cinci euro negociaţi pentru o ladă uriaşă de roşii, va plăti lucrătorilor doar trei euro”, spune Bilongo.
În timp ce acordul colectiv în agricultură prevede un program de lucru zilnic de 6 ore şi 40 de minute cu o remuneraţie de 50 de euro pe zi, aceşti lucrători muncesc mai mult de opt ore pe zi sau chiar 14 ore.
De vreme ce sunt plătiţi pentru cantitate (3 sau 4 euro pentru 350 de kilograme), aceasta le permite să câştige cu multă osteneală 20-30 de euro pe zi.
Dar din această cifră deja scăzută, ei trebuie să reducă şi cheltuielile.
„Caporalii le cer cinci euro pentru a-i transporta până în câmp şi a-i aduce înapoi, să plătească pentru apă şi sandvişuri 3,5 euro, o extorcare”, denunţă Angelo Cleopazzo, vicepreşedintele Asociaţiei Diritti a Sud (Drepturile în Sud), cu sediul la Nardo’ (Apulia/Puglia, în italiană).
Mulţi trăiesc în cocioabe în câmp deschis, adevărate ghetouri.
„Este inuman”, subliniază Bilongo, evocând violenţe şi chiar agresiuni sexuale împotriva femeilor.
Vulnerabilitatea lor extremă îi împiedică adesea să denunţe această exploatare. Cu toate acestea, în august 2018, sute dintre ei au manifestat la Foggia (Apulia), exprimându-şi indignarea faţă de moartea a 16 lucrători într-un accident rutier.
Verile precedente fuseseră marcate de moartea mai multor lucrători în câmp, în plină caniculă.
Potrivit lui Bilongo, atât intervenţiile forţelor de ordine, cât şi anchetele în justiţie sunt numeroase, întrucât din 2016 o lege atacă într-un mod destul de ofensiv aceşti „caporalato”.
Dar, regretă el, o parte din această legislaţie „nu este pusă în aplicare, în special măsurile preventive de combatere a respectivului fenomen”.
Legea prevede, de fapt, o reţea de muncă agricolă de calitate cu angajamente de muncă şi controale.
Chiar dacă există la nivel naţional, este doar foarte puţin implementată la nivel local.
Aceste reţele ar trebui, de exemplu, să organizeze transportul, astfel încât lucrătorii să nu mai depindă de „caporale”. „Dar există multă rezistenţă”, remarcă Bilongo.
Cgil-Flai la fel şi Coldiretti, principalul sindicat agricol, şi militanţi pe teren arată cu degetul spre marea distribuţie.
„Ea are mari responsabilităţi în impunerea de preţuri foarte scăzute”, susţine Cleopazzo, deplângând de asemenea infiltrarea mafiei şi acţiunea insuficientă a justiţiei în acest sens.
Potrivit acestuia, cifra de afaceri a „agromafiei” – de la producţie la distribuţie şi transport – a crescut cu 12,4% în 2018, ajungând la 24,5 miliarde de euro.
La nivel local, se dezvoltă iniţiative pentru promovarea unui alt model.
Goel, un grup de cooperative din Calabria, ajută din 2003 agricultorii să-şi realizeze mai bine producţia şi să reziste mafiei.
Lansată în 2015 de asociaţiile „Diritti a Sud” şi „Solidaria”, cu sediul la Bari, SfruttaZero (Zero exploatare) produce un sos de roşii fără substanţe chimice, oferind contracte regulate pentru aproximativ 20 de lucrători, pe care îi plăteşte cu ora şi cărora le furnizează gratuit transport, sandvişuri şi apă.
SfruttaZero vinde, prin circuitele proprii, aceste borcane de 3-4 euro contra unui preţ de 90 de cenţi în general marilor lanţuri de supermarketuri.
Şi nu au nicio problemă cu realizarea lor, consumatorii fiind din ce în ce mai sensibili la problemele de etică şi mediu, subliniază Cleopazzo.
