Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a autorizat la plată peste 92% din numărul de fermieri eligibili ai campaniei anului de cerere 2019, cu o sumă totală de 2,115 miliarde de euro.
CITEŞTE ŞI: Tehnologie finlandeză pentru fermierii români
Potrivit unui comunicat al APIA, din suma totală aproximativ 1,65 miliarde de euro sunt din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 338,72 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), 67,35 milioane de euro din BN1 (cofinanţare de la bugetul naţional), iar 59,05 milioane de euro de la bugetul naţional.
Totodată, din 21 ianuarie, s-a demarat şi efectuarea plăţilor aferente ajutoarelor naţionale tranzitorii (ANT) pentru vegetal şi zootehnie, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/03 din 1 octombrie 2019.
Ajutorul acordat fermierilor din bugetul naţional pentru culturile amplasate pe teren arabil a fost stabilit la 13,3202 euro/hectar, plafonul total alocat acestui sprijin – Ajutorul Naţional Tranzitoriu (ANT1) – fiind de aproximativ 93,832 de milioane de euro.
Cea mai mare sumă în sectorul vegetal se acordă culturii de tutun – ANT4 – 1.569 euro/ha, urmată de hamei – ANT5 – 400,26 euro/ha, sfeclă de zahăr – ANT6 – 73,82 euro/ha, iar culturilor de cânepă pentru fibră (ANT 3) se alocă circa 8,96 euro/ha.
În sectorul zootehnic, pentru ANT 8 – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector carne, cuantumul este de 69,11 euro/cap, pentru ANT7 – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector lapte, de 17,72 euro/tonă, iar pentru ANT 9 – schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine – 4,716 euro/cap.
Plafonul total în sectorul zootehnic este de 162,522 milioane de euro.