Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale, Petre Daea, a participat, ieri, la inaugurarea primei recolte de sparanghel din România, în localitatea Băneasa, din judeţul Giurgiu.
Cultura are 170 de hectare, iar valoarea investiţiei este de două milioane de euro.
Proprietarul afacerii este un german.
„Este o cultură inedită pentru ţara noastră. Mă bucur că s-a luat această decizie de a se cultiva o plantă perenă, care are o valoarea pe piaţă şi care se valorifică foarte bine pe terenul din comuna Băneasa. Este un moment de satisfacţie”, a afirmat Petre Daea.
Sparanghelul va fi vândut în şapte supermarket-uri din România, printre care Carrefour, Kaufland, Selgros şi Metro, dar şi în Franţa şi Germania.
„Avem 35 de hectare de sparanghel alb şi aproximativ 125 de sparanghel verde. El creşte sub folie, câte şase-şapte bucăţi într-un loc. Mă aştept la o cultură de 400-700 de tone”, a spus şi administratorul culturii de sparanghel, Adrian Rusu.
Pentru aceste culturi sunt disponibile trei tipuri de ajutoare APIA.
În România, sparanghelul de import costă în magazine 20 de lei legătura. Cel autohton are preţul la jumătate.