Un autoturism s-a izbit puternic de un tractor cu remorcă în apropierea localităţii Goruia, din judeţul Caraş Severin.
În urma impactului, tractorul a fost pur şi simplu rupt în bucăţi. Una a rămas pe şosea, iar cealaltă a fost proiectată pe câmp.
„Au intervenit de urgenţă forţe din cadrul Secţiei de Pompieri Oraviţa, patru echipaje SAJ şi Poliţia. Accidentul s-a soldat cu şase victime, care au fost preluate de echipajele SAJ şi transportate la spital”, au transmis reprezentanţii ISU Caraş Severin.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au arătat că vinovat pentru producerea accidentului este şoferul în vârstă de 32 de ani al autoturismului, care nu a păstrat distanţa faţă de tractor şi, în plus, consumase alcool.
Au fost rănite şase persoane, printre care un copil de trei ani.