Franţa, susţinută de alte 16 state membre, printre care şi România, şi-a reiterat cererea de menţinere a bugetului alocat Politicii Agricole Comune după 2020, cu câteva zile înaintea unor discuţii ale liderilor UE cu privire la bugetul multianual al blocului european.
Noua Politică Agricolă Comună va trebui să fie capabilă să însoţească agricultura europeană în faţa numeroaselor provocări economice, de mediu, climatice şi sanitare cu care se va confrunta. În consecinţă, va trebui să fie înzestrată cu un buget la înălţimea acestor provocări”, a declarat ministrul francez al Agriculturii, Didier Guillaume, cu ocazia unei dezbateri publice între miniştrii Agriculturii din UE. „Nu putem cere mai mult de la fermierii noştri iar aceasta cu un buget care se topeşte ca zăpada la soare.
Didier Guillaume
Franţa, Austria, Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovacia şi Spania au decis să deschidă încă odată acest subiect cu prilejul unei dezbateri cu privire la stadiul discuţiilor între statele membre privind reforma PAC după 2020.
Cele două politici istorice ale Uniunii Europene, Politica Agricolă Comună şi politica de coeziune, sunt primele vizate de reducerile propuse de Comisia Europeană în cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027, care ar trebui să răspundă la diminuarea resurselor provocată de ieşirea Marii Britanii din UE.
Şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre UE ar urma să se aplece asupra acestui subiect la summitul european care va avea loc astăzi şi mâine la Bruxelles.
Comisia European speră că statele membre vor reuşi să ajungă, până la finele anului, la o poziţie comună care va servi drept bază pentru un compromis cu Parlamentul European.
Însă ministrul francez al Agriculturii a avertizat că „atunci când vine vorba de negocieri cu privire la PAC nu va putea fi găsit niciun compromis fără o vizibilitate cu privire la cadrul financiar multianual şi finanţările care vor fi alocate PAC”.
În opinia lui Didier Guillaume, în pofida discuţiilor aprofundate şi utile din ultimele luni, niciunul din cele trei proiecte nu poate fi considerat în acest moment drept unul stabil.