Guvernul a luat decizia de a modifica schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură.
La propunerea ministerului agriculturii avem două acte normative incluse pe lista suplimentară. În primul rând este vorba despre o hotărâre de guvern ce aduce modificări schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură. Prin acest act normativ se completează lista beneficiarilor schemei de ajutor de stat ce vizează institutele, stațiunile de cercetare-dezvoltare, pentru că era o situație discriminatorie în sensul că nu se regăsea în legislație și prevedea privind institutele care au ca și obiect de activitate testarea și înregistrarea soiurilor la accesarea schemet de ajutor. Crește totodată suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2019, de la 580 de milioane de lei la 595,6 milioane de lei. Aceste modificări vizează includerea institutelor care au ca obiect de activitate testarea și înregistrarea soiurilor în categoria beneficiarilor acestui ajutor de stat. Impactul financiar este, așadar, de peste 5,6 milioane de lei și se asigură de la bugetul de stat.
Nelu Barbu – purtătorul de cuvânt al guvernului
Totodată, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că printre investiții se numără și aprobarea plăților pentru ovine și caprine, într-un cuantum de 64 de milioane de euro.
De la preluarea guvernării de către PSD, agricultorii români au beneficiat de subvenții de aproximativ 10,2 miliarde de euro, din care 8,9 miliarde de euro din fonduri europene. Continuăm în această direcție și vom lua încă două decizii în sprijinul fermierilor. Vom aproba cuantumul plăților directe din sectorul vegetal și zootehnic, subvenții care vor fi plătite agricultorilor începând cu 16 octombrie, pentru a-i sprijinii în perioada de însămânțare a culturilor de toamnă. Până la începutul lunii dceembrie suntem pregătiți să achităm fermierilor 1,4 miliarde de euro sub formă de avans. De asemenea, crescătorii de animale vor beneficia de sprijin. Pentru speciile ovine și caprine aprobă, astăzi plățile directe într-un cuantum de 64 de milioane de euro.
Viorica Dăncilă – prim-ministrul României