Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, astăzi, că l-a desemnat pe Ludovic Orban pentru funcţia de premier.
„Singura propunere pe care am primit-o este Ludovic Orban şi, în consecinţă, l-am desemnat pe domnul Ludovic Orban pentru poziţia de prim-ministru al Guvernului”, a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.
El a adăugat că are promisiuni de la toate partidele politice că se vor implica în Parlament pentru a trece cu „mare celeritate” prin toate procedurile, în aşa fel încât, în foarte scurt timp, posibil sâmbătă, să aibă loc votul de învestire a Guvernului Orban.
„Un vot care se va da în condiţii foarte speciale, dar am toată încrederea că Parlamentul are toate datele şi toate posibilităţile pentru a trece cu bine prin această procedură. Mă aştept de la toate partidele, de la toţi politicienii responsabili din Parlamentul României să fie parte a acestui efort comun de rezolvare a situaţiei, de finalizare a acestei crize politice în aşa fel încât să putem să ne concentrăm 100% pe combaterea infecţiilor cu coronavirus”, a susţinut Iohannis.
Şeful statutului a motivat că a decis ca aceste consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare să aibă loc în sistem teleconferinţă având în vedere situaţia specială generată de apariţia coronavirusului în România.
Klaus Iohannis a apreciat că discuţiile cu toate partidele şi grupurile parlamentare au fost „foarte bune”, „foarte constructive”.
„Toate abordările politicienilor cu care am discutat au fost consistente, mature şi constructive. Toată lumea a înţeles că suntem într-o situaţie foarte specială, într-o situaţie de criză, în care nu este loc de răfuieli politice, ci este nevoie de soluţii şi asta foarte urgent”, a precizat Iohannis.
El a mai spus că există un guvern în funcţiune, cel condus de Ludovic Orban, care a „lucrat foarte serios şi foarte bine de la învestire până în prezent, indiferent dacă a lucrat cu puteri depline sau interimar”.
„Acest guvern a lucrat foarte bine de când a început criza generată de coronavirus. Am luat împreună măsurile cela mai potrivite, la timpul potrivit şi rezultatele se văd. Avem relativ puţine cazuri de infecţie cu coronavirus în România şi ne dorim să gestionăm criza eficient şi în continuare. Este imposibil de imaginat ca în timpul acestei lupte unde noi formăm o echipă serioasă să schimbăm totul peste noapte fiindcă atunci nimic nu ar mai funcţiona”, a susţinut preşedintele Iohannis.