„O substanţă chimică periculoasă continuă să fie folosită în agricultura din România” este titlul unui material de presă difuzat de postul Antena 3.
Redăm în cele ce urmează punctul de vedere al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale:
Referitor la materialul intitulat „O substanţă chimică periculoasă continuă să fie folosită în agricultura din România” pentru dezinfecţia solului, difuzat de postul Antena 3, pentru corecta informare a opiniei publice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale face următoarele precizări:
Dezinfecţia solului în sere şi solarii este o lucrare foarte importantă, de care depinde sănătatea viitoarei culturi. În acest scop, se utilizează numai produse de protecţie a plantelor omologate pentru prevenirea pagubelor produse de bolile vasculare ale plantelor, nematozi sau insecte care iernează în diferite stadii în sol.
De aceea, pentru prevenirea transmiterii bolilor şi dăunătorilor de la un ciclu de cultură la altul, este recomandat ca dezinfecţia să se facă la pregătirea solului, înainte de înfiinţarea fiecărui ciclu de cultură.
În acest scop, Autoritatea Naţională Fitosanitară transmite fermierilor români prin intermediul buletinelor de avertizare emise în perioada de pregătire a spaţiilor protejate ce produse pot folosi pentru dezinfecţia solului, respectiv:
- Nemasol 510 şi Raisan 51, produse utilizate ca dezinfectant al solului cu spectru multiplu de combatere: nematozi, dăunători sau agenţi patogeni de sol şi buruieni. Aceste produse în contact cu solul umed se descompun într-un gaz care dezinfectează solul sau substratul de cultură şi nu lasă reziduuri care să fie preluate în plantă;
- Basamid Granule care are un spectru larg de combatere, cu acţiune asupra mai multor categorii de agenţi patogeni şi se aplică prin instalaţia de picurare, între ciclurile de cultură, atunci când terenul s-a eliberat de resturile vegetale.
De altfel, în cadrul materialului filmat în care se precizează că unii cultivatori în spaţii protejate folosesc formolul pentru sterilizarea solului înaintea unor culturi noi, este prezentată şi opinia profesorului universitar Ioan Roşca, directorul Institutului pentru Protecţia Plantelor, care explică faptul că substanţa nu este omologată în România, iar dacă cineva decide să o folosească, o face pe proprie răspundere, suportând rigorile legii.
Instituţia cu atribuţii în domeniu din subordinea MADR, Autoritatea Naţională Fitosanitară, precizează că, în urma controalelor efectuate la nivel judeţean de inspectorii fitosanitari la producătorii de legume în spaţii protejate şi în fitofarmacii, nu au fost identificate cazuri de utilizare sau comercializare a formolului.
Autoritatea Naţională Fitosanitară atrage atenţia că măsuri aspre pot fi luate împotriva celor care utilizează produse de protecţie a plantelor în afara celor omologate, acestea constând în sancţionarea cu amenzi contravenţionale şi interdicţia de a comercializa producţia obţinută.