Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin inspectorii din cadrul direcţiilor judeţene pentru agricultură, se asigură cu o intensitate sporită în această perioadă datorată creşterii volumului de legume şi fructe din producţia autohtonă că sunt respectate prevederile Legii nr. 145/2004 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.
În baza legislaţiei specifice domeniului, respectiv Legea Pomiculturii nr. 348/2003 republicată şi Legea nr. 312/2003 republicată, privind producerea şi comercializarea legumelor şi fructelor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se asigură că toate loturile de legume şi fructe expuse la vânzare indiferent de provenienţă, autohtonă, import sau comerţ intracomunitar îndeplinesc toate cerinţele standardelor de comercializare referitoare la calitate şi etichetare, pe toată filiera de comercializare: hipermarket-uri, market-uri, magazine comerciale, pieţe agroalimentare.
Sunt urmărite cu rigurozitate obiectivele principale în cadrul acestor acţiuni de monitorizare şi inspecţie:
- asigurarea unui spaţiu distinct şi semnalizat vizibil de minim 40 % din numărul total de tarabe din piaţă pentru producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice, în special, sau producători agricoli organizaţi conform OUG 44/2008;
- depistarea şi sancţionarea fenomenului de substituire a legumelor şi fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comerţ intracomunitar;
- etichetarea corectă a produselor, legume şi fructe, expuse la comercializare prin indicarea locului de producţie, a denumirii cultivatorului, a datei recoltării şi a preţului, pentru a se distinge producţia autohtonă de cea provenită din import sau din spaţiul intracomunitar;
- trasabilitatea loturilor de legume şi fructe provenite din import sau comerţ intracomunitar prin indicarea corectă pe documentele însoţitoare a ţării de origine, facturi fiscale ce sunt emise de depozitari către comercianţii de legume şi fructe cu amănuntul.
Până ieri, verificările efectuate de specialiştii MADR s-au concretizat la nivel naţional în:
- 407 pieţe agroalimentare verificate;
- 139 depozite en- gros de legume şi fructe.
Loturile de legume şi fructe provenite din import sau comerţ intracomunitar sunt de asemenea monitorizate şi controlate de inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – ANAF, prin acţiuni mixte de control la toate punctele de trecere a frontierei, fiind prelevate probe, prin sondaj, în vederea efectuării analizelor de laborator.
De asemenea, controalele efectuate de ANSVSA şi ANAF până în prezent au avut următoarea finalitate:
- 7.312 transporturi de legume/fructe verificate;
- 75.301 tone cantitate totală;
- 205 probe prelevate;
- 113.100 lei sancţiuni contravenţionale;
- 98 tone cantităţi reţinute de la comercializare.
MADR monitorizează permanent şi impactul în piaţă al măsurilor de sprijin acordate producătorilor români, constatându-se faptul că în pieţele agroalimentare din Bucureşti tomatele româneşti sunt prezente în cantităţi suficiente, numărul beneficiarilor înscrişi în programul „Tomata” fiind în continuă creştere.