Peste 60 de producători agricoli şi crescători de animale au participat, astăzi, în centrul municipiului Târgu Mureş, la expoziţia organizată de „Ziua Produselor Agroalimentare Româneşti”, care a ajuns la cea de-a treia ediţie.
Suntem la a treia ediţie şi avem 60 de fermieri invitaţi cu toată gama de produse, flori, preparate din carne, legume, fructe, palinka, poduse de patiserie etc. Am recomnada tuturor consumatorilor ca astăzi, de Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti, să guste din produsele tradiţionale ale judeţului Mureş, fiind cele mai sănătoase, ţinând cont că în judeţ avem şi laboratorul de determinare a pesticidelor din legume şi fructe. În judeţul Mureş, pentru al treilea an consecutiv, fermierii au obţinut producţii record, anul 2019 înregistrându-se cele mai mari producţii din istorie la grâu şi rapiţă, iar estimările pentru culturile de toamnă, precum floarea soarelui, sfecla de zahăr şi porumbul, sunt peste nivelul ultimilor trei ani, consideraţi cei mai buni ai agriculturii mureşene.
Ioan Rus – şeful Direcţiei Agricole Judeţene Mureş
Potrivit şefului DAJ Mureş, pe teritoriul judeţului Mureş există toată gama de culturi agricole, ultimii trei ani fiind unii dintre cei mai buni din istorie, în acest an obţinându-se cea mai mare producţie de grâu cu o medie pe hectar, de 5.109 de kilograme, cu producători care au atins şi peste 7.300 kilograme la hectar, fapt inedit pentru relieful din judeţ.
Producţii foarte bune s-au obţinut şi la rapiţă, peste 3.000 de kilograme la hectar, la porumb de peste 8.000 de kilograme la hectar, la floarea soarelui de peste 4.000 de kilograme la hectar, iar la sfeclă de zahăr se preconizează între 70.000 şi 77.000 de kilograme la hectar.
În anul 2017, prin lege s-a stabilit ca ziua de 10 octombrie să fie Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti. Agricultura este o ramură importantă a economiei naţionale cu o contribuţie serioasă la PIB şi, dacă e să vorbim despre judeţul Mureş, acesta este apreciat la nivel naţional pentru producţiile pe care le obţine atât în domeniul vegetal, cât şi în domeniul zootehnic. De altfel judeţul Mureş este un judeţ cu un potenţial agricol deosebit şi apreciez preocuparea fermierilor de a se dedica acestui domeniu important al economiei naţionale. Judeţul Mureş, inclusiv în cursul anului 2018, dar şi în cursul anului 2019 a obţinut şi va obţine producţii bune atât la culturile vegetale, şi mă refer în primul rând la cereale, dar şi producţii deosebite într-un domeniul în care avem cea mai mare suprafaţă cultivată din ţară, cu desfacere asigurată, cum este hameiul. De asemenea cu producţii foarte mari în domeniul zootehniei, cu efective de animale mari şi cu producţii de lapte apreciate la nivel naţional, deţinem locul I pe ţară la producţia de lapte, uneori mai coborâm pe locul II, după Suceava. Am dorit să îi felicit pe fermieri pentru producţiile mari realizate în judeţ şi că atunci când vorbesc de eforturile fermierilor vorbesc şi de programele care au fost finanţate în ultimii doi ani şi de asemenea, acordarea subvenţiilor la timp, astfel încât fermierii să poată executa lucrările agricole în timpul optim.
Mircea Duşa – prefectul judeţului Mureş