Parlamentul European a amânat astăzi votul pentru validarea viitoarei Comisii Europene conduse de Ursula von der Leyen, programat iniţial să aibă loc pe 23 octombrie în cadrul sesiunii plenare de săptămâna viitoare de la Strasbourg.
Votul nu mai poate avea loc în condiţiile în care candidaţii a trei ţări – România, Ungaria şi Franţa – au fost respinşi în cadrul procesului de validare din PE din motive de conflict de interese sau de etică.
Până în prezent, doar Ungaria şi România au propus noi candidaţi, dar preşedintele ales al Comisiei Europene nu a anunţat că îi propune pe cei doi pentru posturile de comisari.
Politicianul conservator german şi echipa sa ar fi trebuit să-şi înceapă mandatul pe 1 noiembrie, dar respingerea celor trei candidaţi duce la amânarea calendarului.
Până în prezent nu a fost stabilită o nouă dată pentru votul din plenul Parlamentului European, dar potrivit surselor agenţiei dpa acesta nu mai este programat pe 23 octombrie, cum se stabilise iniţial.
O întârziere în începerea mandatului noii comisii nu este fără precedent, dar reprezintă totuşi un pas înapoi pentru Ursula von der Leyen, comentează dpa.