Autorităţile din judeţul Botoşani au decis, aseară, evacuarea a peste 1.300 de oi din patru stâne amenajate în lunca Prutului, din cauza depăşirii semnificative a cotelor de inundaţii pe râul Prut.
Evacuarea celor patru stâne a avut loc în comuna Hudeşti, acolo unde ieşirea din matcă a râului Prut a determinat inundarea a aproximativ zece hectare de păşune.
Preventiv, peste 1.300 de oi de la patru stâne au fost evacuate din lunca Prutului de pompierii militari şi voluntari. La faţa locului se află şi primarul comunei, Viorel Atomei. Autorităţile locale şi pompierii rămân în zonă pentru monitorizarea situaţiei.
Dorina Lupu – purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)
Codul portocaliu de inundaţii pe râul Prut, pe sectorul aflat în amonte de acumularea Stânca – Costeşti, este valabil până astăzi la ora 24.
Ieri, cota de inundaţie pe râul Prut, la Oroftiana, la intrarea râului în ţară, era depăşită cu 110 centimetri.
Oficialii ISU susţin că la aceste cote nu există riscul ca gospodăriile populaţiei să fie afectate.