Petre Daea, la ultimul consiliu AgriFish în calitate de preşedinte

Petre Daea, la ultimul consiliu AgriFish în calitate de preşedinte

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, conduce astăzi, la Luxemburg, lucrările ultimei reuniuni a Consiliului Uniunii Europene Agricultură şi Pescuit pe perioada Preşedinţiei române a Consiliului UE.

Principalele teme aflate pe agenda consiliului vizează deliberări legislative referitoare la Regulamentul privind Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (FEAMAP) – abordare generală parţială, precum şi raportul de progrese asupra pachetului de reformă a PAC post-2020 (regulamentul privind planurile strategice în domeniul PAC, regulamentul orizontal, regulamentul privind organizarea comună a pieţelor produselor agricole – OCP).

De asemenea, în cadrul Consiliului are loc un raport din partea comisiei asupra situaţiei politicii comune în domeniul pescuitului (PCP), această comunicare asigurând cadrul necesar în vederea aplicării principiilor Politicii Comune a Pescuitului.

În acest context, comisia va înainta propunerile cotelor de pescuit pentru 2020 în viitoarele regulamente şi se vor desfăşura schimburi de opinii despre activităţile de pescuit din 2020.

Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene asigură derularea procesului de negociere şi definitivare a poziţiei UE pentru armonizarea opiniilor statelor membre ale UE referitoare la oportunităţile de pescuit pentru 2020.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale


Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *