Principala problemă a fermierilor români este, în prezent, lipsa forţei de muncă, în condiţiile în care oamenii nu vor să vină să muncească, indiferent de salariu şi de condiţii, ci preferă să stea acasă şi să primească ajutoare sociale de la stat.
Citeşte şi articolul: Uscătoarele mobile produse de Antti Teollisuus, de acum şi cu finanţare de tip leasing. Tehnologie finlandeză pentru fermierii români
Lucian Dor cultivă tomate, roşii cherry şi căpşuni în comuna Luica din judeţul Călăraşi.
Este greu să fii fermier în ziua de azi dacă nu te implici. Dacă stai în spatele unui birou este foarte greu să fii fermier. Este foarte greu să lucrezi cu oamenii dacă nu îi cunoşti, dacă nu îi cauţi, dacă nu le înţelegi nevoile. Principala problemă sunt oamenii şi nu faptul că nu îi găseşti, ci dezinteresul lor de a lucra. Cel puţin la mine în zonă sunt foarte multe persoane care preferă să stea acasă şi să nu lucreze, indiferent de salariul pe care îl oferi şi de condiţiile pe care le oferi. Preferă să stea acasă şi să se bazeze pe un ajutor minim pe care îl primesc de la stat.
Lucian Dor
Anul acesta s-a descurcat, este mulţumit de producţia de tomate de 6 kilograme pe plantă, iar la căpşuni a fost chiar peste aşteptări.
Însă, din cauza problemelor cu forţa de muncă, anul viitor ar putea fi nevoit să reducă producţia sau să regândească afacerea.
Fermierul s-a asigurat încă de la început că are un contract pentru vânzarea legumelor şi fructelor, aşa că s-a îndreptat spre reţeaua de magazine Mega Image.
Eu de la început am privit această activitate ca pe un business şi atunci au căutat ca produsul meu să nu meargă în piaţă, ci să ajungă direct în supermarketuri. De la început am căutat să am un contract. Contractul cu Mega Image îl am de cinci ani.
Fermierul Lucian Dor
La rândul său, Răducu Alin cultivă roşii, ardei gras şi castraveţi în comuna Bărăşti din judeţul Giurgiu, tot pentru Mega Image.
Momentan nu avem probleme grave în agricultură, în afară de forţa de muncă. Se găseşte foarte greu. Dar în agricultură totul este greu: tratamente, îngrijirea plantelor de dimineaţa până seara…Înainte de contractul cu Mega Image ne chinuiam prin pieţe.
Fermierul Răducu Alin
Pentru români, regina legumelor rămâne roşia, spune agricultorul.
Gustul românesc este dat de sol, care ne ajută foarte mult. Şi munca. Plantele sunt analizate, apa, solul, toate, dar solul nostru românesc îi dă gustul roşiei. Diferenţa este foarte mare.
Fermierul Răducu Alin
În prezent, programul „Gusturi româneşti de la gospodari” al lanţului de magazine Mega Image include peste 140 de fermieri care cultivă legume pe o suprafaţă totală de peste 86 de hectare, în apropierea Capitalei, alături de un inginer agronom, care verifică fiecare etapă a culturii.
Totul a plecat de la ideea de a avea legume şi fructe ca odinioară, cu gust ca în copilărie. Am căutat perspectiva clientului, ce vrea clientul: roşii gustoase, sănătoase. Nu vrem roşii cu care să jucăm ping-pong. Vreau să punctez că este pentru prima oară în istoria companiei când am reuşit, timp de o săptămână, să vindem mai multe roşii decât banane. Istoric vorbind, în retail bananele sunt pe locul întâi ca vânzări, dar de data asta am reuşit să batem un record.
Călin Ilin, director comercial al Mega Image
Mega Image, din cadrul Ahold Delhaize Group, are în prezent 705 magazine în România.