Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale lucrează la un proiect de act normativ privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat, susţine ministrul de resort, Violeta Alexandru.
CITEŞTE ŞI: Tehnologie finlandeză pentru fermierii români
Se lucrează la un proiect de lege în cadrul echipei mele la Ministerul Muncii, am făcut o primă lectură a unei variante pe care echipa mi-a prezentat-o, urmează să o finalizăm pe măsură ce colectăm toate informaţiile legate de persoanele cărora li s-ar aplica o asemenea prevedere. În foarte scurtă vreme voi prezenta o propunere coerentă colegilor mei de cabinet, urmând să decidem care este forma finală respectiv care este calea. În ce măsură va fi prinsă într-un proiect de lege trimis Parlamentului sau va fi prinsă într-o altă formă de reglementare. Deocamdată, suntem în plin proces de elaborare a unei prime variante.
Violeta Alexandru, la Digi 24
Ministrul Muncii a explicat că o asemenea decizie are legătură în primul rând cu faptul că trebuie să existe o justă măsură pentru cei care, deşi au vârsta la care pot lucra, beneficiază de pensie, după care se angajează tot în sistemul public.
Are legătură cu justeţea unei măsuri faţă de o situaţie dată în care o persoană, deşi în plină formă de muncă, după ce primeşte pensia se angajează tot într-o instituţie publică de unde vine concluzia că ea poate munci în continuare. Acesta este principalul raţionament care m-a determinat să mă apuc de elaborarea unui asemenea proiect.
Violeta Alexandru, la Digi 24
O măsură similară a fost adoptată, în primăvara anului 2009, de guvernul condus atunci de Emil Boc, care a decis, printr-un proiect de lege, interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la stat pentru cei care aveau o pensie mai mare de 1.700 de lei, valoarea salariului mediu brut pe economie.
În luna septembrie a anului 2014, plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, în calitate de for decizional, abrogarea unor prevederi din Legea 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice astfel încât a eliminat interdicţia cumulului pensiei cu salariul.