România, reprezentată la conferinţa FAO de la Roma

România, reprezentată la conferinţa FAO de la Roma

Preşedinţia română la Consiliul Uniunii Europene a depus eforturi considerabile pentru materializarea şi promovarea candidaturii comune a UE la şefia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), respectiv Catherine Geslain-Lanéelle, din Franţa, informează Ministerul Agriculturii Dezvoltării Rurale, într-un comunicat remis astăzi site-ului agrisuport.ro.

Potrivit sursei citate, preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, alături de Comisia Europeană, participă la Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), ce se desfăşoară în perioada 22-29 iunie 2019, la Roma.

Ministrul român de resort, Petre Daea, care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene pentru Agricultură şi Pescuit, alături de comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, şi ambasadorul României în Italia, George Bologan, au luat parte la prezentarea candidaţilor pentru şefia FAO.

Pentru prima dată, Uniunea Europeană are un candidat comun, Catherine Geslain-Lanéelle, din Franţa.

Preşedinţia română a depus eforturi considerabile, pe toate planurile, pentru materializarea şi promovarea acestei candidaturi. FAO joacă un rol esenţial în dezvoltarea agriculturii şi combaterea foametei la nivel mondial, iar Uniunea Europeană, împreună cu cele 28 de state membre, reprezintă principalul finanţator al organizaţiei.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

La această conferinţă participă miniştri ai agriculturii şi ambasadori ai statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Trei candidaţi au rămas în cursa pentru postul de director general al FAO.

Candidatul propus de India pentru postul de director general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Ramesh Chand, a decis să îşi retragă candidatura, astfel că în cursă au mai rămas doar trei candidaţi, a anunţat FAO.

La data de 13 iunie 2019, secretarul general a primit o scrisoare din partea guvernului Indiei în care îl informează de retragerea candidaturii lui Ramesh Chand.

FAO, într-un comunicat de presă

Astfel, în cursă rămăseseră trei candidaţi: chinezul Qu Dongyu, georgianul Davit Kirvalidze şi Catherine Geslain-Lanéelle (Franţa), prima femeie care candidează la acest post prestigios.

Înfiinţată în 1945, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) are drept misiune lupta împotriva foametei la nivel mondial şi dezvoltarea agriculturii. FAO numără 194 de state membre, iar bugetul său se ridică la 2,6 miliarde dolari (2,3 miliarde euro).

De la înfiinţare, FAO a avut opt directori generali: britanicul Sir John Boyd Orr (1945-1948), americanul Norris E. Dodd (1948-1954), americanul Philip Vincent Cardon (1954-1956), indianul Binay Ranjan Sen (1956-1967), olandezul Addeke Hendrik Boerma (1968-1975), libanezul Edouard Saouma (1976-1993), senegalezul Jacques Diouf (1994-2011) şi brazilianul José Graziano da Silva (2011-2019).

Lasa un comentariu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *