Ţara noastră şi-a propus ca, în anul 2021, să aibă 500.000 de hectare cultivate ecologic, a declarat astăzi, la Tulcea, Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în timpul simpozionului „Agricultura ecologică – pilon de susţinere a turismului responsabil în Delta Dunării”.
„România a decis să nu susţină plafonarea, ci partea de reaşezare a plăţilor directe la nivel european, măsurile de cercetare, instalarea tinerilor în mediul rural şi obiectivul ambiţios ca, în anul 2021, să ajungem la 500.000 de hectare cultivate bio”, a precizat reprezentantul MADR.
Botănoiu a mai spus că, în prezent, judeţul Tulcea deţine 73.000 de hectare cultivate ecologic şi a subliniat importanţa pieţei de desfacere, a parteneriatelor în afaceri şi a finanţărilor în domeniu.
În acelaşi context, ministrul plenipotenţiar şi însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Germaniei în România, Henning Kai, a menţionat că schimburile de afaceri româno-germane au ajuns la 30 de miliarde de euro.
„Sunt peste 7.500 de firme germane active, cu o contribuţie de 13% la capital, ceea ce face din Germania al doilea investitor ca mărime în România. Am creat prin firmele germane 250.000 de locuri de muncă. Sunt cifre care prezintă doar simbolic interconectarea dintre sistemele noastre economice”, a afirmat Henning Kai.
Prezent la eveniment, Christian Wulff, fost preşedinte al Germaniei, a remarcat necesitatea găsirii unor soluţii pentru principalele provocări, lipsa forţei de muncă şi a predictibilităţii pentru mediul de afaceri, şi a apreciat potenţialul biologic al zonei.
„Piaţa este în creştere pentru produsele bio. Aveţi un sol optim, o climă excelentă. Cred că ar trebui să revin aici cu o Dacie”, a precizat Christian Wulff.
Potrivit reprezentanţilor firmelor private, Delta Dunării şi-ar putea dubla suprafaţa cultivată ecologic în ultimii ani, în prezent agricultura bio ocupând circa 18.000 de hectare în rezervaţie.
Simpozionul „Agricultura ecologică, pilon de susţinere a turismului responsabil în Delta Dunării” este organizat de Consiliul Judeţean Tulcea, Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, Clusterul BioDanubius şi Delta Organic Crops.