Directorul general al UniCredit SpA, Jean Pierre Mustier, este unul dintre principalii candidaţi la conducerea celui mai mare grup bancar european, HSBC Holdings Plc, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
CITEŞTE ŞI: Tehnologie finlandeză pentru fermierii români
Mustier, de naţionalitate franceză, este în negocieri cu banca, dar Consiliul de Administraţie al HSBC încă nu a luat o decizie, luând în considerare şi alţi candidaţi, inclusiv directorul interimar al HSBC, Noel Quinn.
Un purtător de cuvânt al lui Mustier nu a dorit să comenteze informaţia, la fel procedând şi purtătorul de cuvânt al HSBC.
În urma informaţiilor, acţiunile UniCredit au scăzut joi cu 4,1% la Bursa de la Milano, astfel încât capitalizarea bursieră a celei mai mari bănci italiene se situa la 30,7 miliarde de euro (33,2 miliarde de dolari).
Săptămâna aceasta, HSBC, cu sedii în Marea Britanie şi în Hong Kong, a anunţat că va renunţa la 35.000 de angajaţi, sau 15% din forţa sa de muncă la nivel global, şi va face reduceri de costuri de 4,5 miliarde de dolari până în 2022, ca parte a unei restructurări majore a activităţii.
De asemenea, grupul britanic a precizat că ar putea dura până în luna august găsirea unui înlocuitor pentru John Flint, care a fost dat afară anul trecut, în cadrul eforturilor preşedintelui Mark Tucker de a-şi intensifica eforturile menite să redreseze HSBC. Până recent, se părea că funcţia de director general va fi deţinută de Quinn, care a condus HSBC de la plecarea lui Flint. Dar, la prezentarea rezultatelor financiare, în 18 februarie, HSBC s-a abţinut să prezinte un nou şef.
De la numirea lui Jean Pierre Mustier în fruntea UniCredit, în 2016, banca italiană a demarat un vast proces de reorganizare care a presupus eliminarea a 14.000 de locuri de muncă şi închiderea a peste 900 de agenţii, dar care s-a reflectat în mod pozitiv asupra rezultatelor financiare şi solidităţii capitalului celei mai mari bănci italiene.
Anterior, Mustier, în vârstă de 59 de ani, a lucrat pentru Societe Generale SA.
Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.
În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.