Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură ne-a informat că până la acest moment au fost depuse în cadrul campaniei de primire a cererilor unice de plată în anul 2019 un număr de 55.515 cereri, pentru o suprafaţă de 153.668 de hectare.
Cererile se depun la centrele judeţene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 de hectare de teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare de teren agricol.
Reamintim că depunerea cererilor unice de plată în cadrul campaniei 2019 se va încheia la data de 15 mai, în conformitate cu prevederile OMADR nr.69/2019, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat de APIA.
„Fermierii sunt rugaţi pe această cale să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi conform invitaţiei primite pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea cererilor în campania 2019”, transmit reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Sprijinul financiar este asigurat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin banii alocaţi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Materialele de informare referitoare la campania de primire a cererilor unice de plată în anul 2019 sunt disponibile pe www.apia.org.ro.