De Sfântul Ilie, potrivit tradiţiei, sătenii culeg busuiocul, îl duc la biserică pentru sfinţire, îl aşează la icoane sau îl folosesc ca plantă de leac, nu întâmplător, sunt de părere cercetători Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale (BRGVLFPAM) Buzău, care deţin în portofoliu peste 50 de soiuri cu diverse arome, de la lămâie, la mir, trandafir şi cuişoare, despre care spun că în această perioadă acumulează maximum de substanţe active şi uleiuri volatile.
Busuiocul este o plantă sacră folosită în ritualurile creştin-ortodoxe, dar încetul cu încetul, a început să fie apreciată şi pentru calităţile sale medicinale sau în gastronomie. Sărbătoarea de Sfântul Ilie este strâns legată de tradiţia culesului busuiocului, o plantă de leac.
„Practic, noi cunoaştem busuiocul în România ca plantă sacră introdusă în cultul bisericii şi mai puţin ca plantă alimentară, aromatică, ornamentală şi, nu în ultimul rând, ca plantă medicinală. Este o plantă cu puteri deosebite, pentru că se poate exprima în diferite forme, culori, mărimi şi în special arome. Este apreciată ca plantă medicinală, purifică apa, purifică aerul prin uleiurile volatile pe care le degajă şi poate fi folosită în diverse afecţiuni. Eu spun că atunci când bei un ceai de busuioc, ai făcut o baie interioară a trupului de agenţii patogeni pentru că îl putem socoti ca un dezinfectant. Cultivatorii tradiţionali aveau grijă de aceste plante aromatice şi chiar în această zi de Sfântul Ilie duceau la biserică pentru a fi sfinţit busuiocul pentru că îl apreciau ca plantă ocrotitoare care ocrotea grădinile, casele şi tot acest ritual să spunem este bine gândit pentru că, în această perioadă, busuiocul acumulează maximum de uleiuri volatile, de arome, este perioada în care aceste arome sunt echilibrate, compoziţia bio-chimică este cea mai potrivită pentru ca busuiocul să fie recoltat. Exista tradiţia de a fi recoltat acum ca să îşi păstreze caracteristicile respective. Tradiţia populară s-a păstrat oarecum la noi, tradiţie fundamentată prin cercetări pentru că, iată, nu întâmplător descoperim că, în această perioadă, oamenii recoltau busuiocul şi îl socoteau şi ca plantă de leac pentru că acumulează o paletă largă de substanţe active”, a declarat, pentru AGERPRES, preotul-cercetător Costel Vânătoru, directorul Băncii de Resurse Vegetale Buzău.
Instituţia de cercetare are în portofoliu peste 50 de soiuri de busuioc de diverse culori, mărimi şi cu arome de trandafir, lămâie, mir sau cuişoare. Tot la Banca de Resurse Genetice Vegetale se regăseşte primul soi de busuioc cultivat în România.
„Noi avem un număr mare de soiuri de busuioc la Bancă, undeva la peste 50 de de soiuri, dintre care în jur de 20 de soiuri dintre ele sunt soiuri stabilizate genetic ce pot fi introduse în cultură. Noi am reuşit să obţinem soiuri cu caracteristici distincte în ceea ce priveşte aroma, gustul şi culoarea. Avem un soi de busuioc care are aromă de lămâie şi poate înlocui cu succes lămâia, avem busuioc cu aromă de cuişoare, busuioc mentolat, busuioc cu aromă de trandafir, de mir sigur şi busuioc ornamental în nuanţe de roşu, cu spic rar sau bătut, cu flori de culoare albă, roşii, inclusiv busuiocul de ghiveci pretabil a fi crescut în jardiniere, care are rolul de a purifica aerul în încăpere. Busuioc cu frunza mare care este indicat în salate şi în diverse preparate culinare. Planta a fost adusă în Europa din India, nu era accesibilă poporului, era folosită de caste de nivel înalt. Bucuria mea cea mai mare ca cercetător este că am reuşit să salvez prima varietate de busuioc care a fost cultivată în România sau pe care o găsim în literatura de specialitate ca fiind pe teritoriul ţării noastre, avem la loc de cinste în conservare populaţia locală de busuioc de Radovanu, identificată acum mai bine de 150-200 de ani în localitatea Radovanu din Călăraşi”, a mai precizat directorul BRGVLFPAM.
