Ieri a fost plătită ultima tranșă către fermierii înscriși în ciclul I al programului de sprijin pentru tomate.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a virat în conturile direcțiilor agricole județene suma totală de 201,5 milioane de lei.
Astfel, din 19.166 de legumicultori înscriși în ciclul I, 14.398 dintre aceștia au depus cereri și au primit banii, iar 8.952 încă livrează pe piață, întrucât au obținut producție suplimentară, cei mai mulți provenind din județele Olt (5.250), Galați (4.100), Giurgiu (1.951), Dolj (1.780).
Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau în solarii, cu ajutorul căruia sunt susținuți producătorii agricoli din România, se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producția autohtonă începând cu luna mai și până în decembrie.
Condițiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească pentru acordarea ajutorului de minimis în valoare de 3.000 de euro pe an sunt următoarele:
- să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp;
- să obțină o producție de minimum două kilograme de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de cel puţin 2.000 de kilograme dovedită cu documente justificative de pe suprafața de teren menționată;
- să fie înregistrați în evidențele registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii.