Producţia de miere va fi compromisă în acest an, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, şi în mod sigur va fi mai redusă cu 15-20% faţă de anul trecut, însă preţul…
Etichetă: apicultura
85 de milioane de euro investiţi în sectorul apicol prin PNDR 2020
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a acordat finanţare pentru 4.355 de proiecte de investiţii în sectorul apicol, cu o valoare de 85 de milioane de euro, prin intermediul Programului Naţional…
Primii apicultori au plecat în pastoral spre pădurile de salcâm de la Dunăre
Peste 40 de apicultori din judeţul Hunedoara au plecat în pastoral spre partea de sud a ţării, în vecinătatea Dunării, unde au înflorit primele păduri de salcâm, potrivit ordonanţelor militare…
Adrian Oros: "Toţi fermierii afectaţi de secetă vor fi despăgubiţi". Sprijin financiar promis şi pentru apicultori
Adrian Oros a dat asigurări astăzi că fermierii afectaţi de secetă vor primi în acest an despăgubiri din partea statului. Şeful de la MADR a avut o întâlnire cu oficialităţile…
Producţia de miere, în creştere. Sprijinul Comisiei Europene, extrem de important
Numărul stupilor şi cel al apicultorilor din UE au crescut de-a lungul anilor, ajungându-se la un avans de 16% al producţiei de miere din UE în perioada 2014-2018, conform raportului…
Valoarea la care ar putea ajunge fondurile destinate susţinerii apiculturii
Adrian Oros susține propunerea Comisiei Europene exprimată în cadrul reuniunii Agrifish de a crește sprijinul financiar alocat programului dedicat susținerii apiculturii de la 40 la 60 de milioane de euro…
Ajutoare de minimis solicitate de apicultori
În Vaslui, 498 de apicultori, dintre cei 793 înregistraţi în judeţ, au depus la Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Vaslui solicitări privind acordarea unor ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor…
Producţia de miere, la un nivel scăzut în judeţul Hunedoara
Cantitatea de miere de salcâm obţinută în acest an de apicultorii din judeţul Hunedoara a fost cu 80% mai mică decât anul trecut, pe ansamblu, anul apicol fiind catalogat ca…
Sprijin financiar pentru apicultorii afectaţi de fenomene meteo nefavorabile
Executivul a adoptat o hotărâre care prevede acordarea de ajutoare financiare în limita a 37 de milioane de lei pentru apicultorii afectați de fenomenele hidro-meteorologice nefavorabile, în perioada martie-mai. Apicultorii…
Bani pentru apicultori!
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vrea să le acorde apicultorilor un ajutor de minimis de 37 de milioane de lei, care să compenseze efectele fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada…