România exportă în primul rând animale vii şi cereale, pentru că tehnologia a rămas la nivelul anului 2010, se arată într-o analiză publicată de Mediafax.
PRODUS ÎN ROMÂNIA | Serele SupeR, o afacere de succes cu roşii cherry
În luna decembrie a anului trecut, deficitul comercial cu produse alimentare a ajuns la 4,3 miliarde de euro.
Roxana Roşculeţ este legumicultor, cultivă roşii, salată şi varză într-un spaţiu protejat de 6.000 de metri pătraţi.
De când a început afacerea a făcut investiţii de peste 200.000 de euro şi are un profit anual de aproximativ 11.000 de euro.
Ea colaborează cu o reţea de retail care îi vinde produsele proaspete.
Ca mulţi alţi producători, Roxana Roşculeţ nu colaboarează cu un procesator.
Lipsa capacităţii de procesare din România a generat şi discrepanţa între import şi export, care a dus la un deficit de 4,3 miliarde de euro la finalul anului trecut, dublu în ultimii cinci ani.
„Nu vreau să fac roşii în luna ianuarie pentru că roşia mea în luna ianuarie este de zece ori mai scumpă decât roşia din Spania, unde temperaturile sunt care sunt. Dar eu pot să fac roşie în luna august, iar în Spania să fie perioada de schimbare de ciclu şi să nu existe roşie şi atunci am putea să şi exportăm”, a declarat Roxana Roşculeţ, citată de Mediafax.
„Noi am rămas ca tehnologie la nivelul anului 2010. Şi atunci va trebui să ajutăm sectorul în aşa fel încât la export să plece produse procesate cu plus valoare. Roşii, legume şi fructe producem o singură dată, dar nu avem capacităţi cu atmosferă controlată de păstrare. Guvernul are în vedere construirea a opt depozite mari logistice naţionale, iar sub ele vom veni noi, ministerul agriculturii, cu centre de colectare şi prelucrare primară”, a spus Aurel Dorin Simion, secretar de stat în MADR.