Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut astăzi o convorbire telefonică cu omologul său din Kenya, Alfred Mutua, dialogul celor doi oficiali abordând inclusiv situaţia tranzitului cerealelor ucrainene.
Şeful diplomaţiei române a prezentat şi evoluţiile recente în plan securitar ca urmare a deciziei Rusiei de a suspenda participarea în cadrul iniţiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră, urmată la scurt timp de atacuri împotriva infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre.
A semnalat că aceste acţiuni iresponsabile ale Rusiei afectează atât securitatea la Marea Neagră, cât şi tranzitul cerealelor din Ucraina şi, prin urmare, securitatea alimentară globală, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Cu acest prilej, şefii celor două diplomaţii au discutat despre importanţa dinamizării contactelor politico-diplomatice şi sectoriale bilaterale, care să conducă la dezvoltarea cooperării româno-kenyene la nivelul potenţialului ei real.
Ministrul Luminiţa Odobescu a reconfirmat atenţia specială pe care autorităţile de la Bucureşti o acordă tineretului şi educaţiei şi a încurajat studenţii kenyeni să analizeze posibilităţile de a beneficia de oportunităţile oferite de sistemul de învăţământ universitar din România, inclusiv prin accesarea burselor oferite de Ministerul român al Afacerilor Externe.